„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Spectacol de teatru creştin la Râmnic
Luni, 3 decembrie, începând cu ora 19:00, la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea va avea loc spectacolul creștin „Urma pașilor Tăi…”. Piesa este o adaptare după jurnalul de călătorie în Țara Sfântă al Olgăi Greceanu, „Pe urma pașilor Tăi, Iisuse…”, în distribuția actorilor: Vitalie Bantaş, Amalia Ciolan, Afrodita Androne, Ana Maria Bercu, Liliana Pană, Maria Radu, Eliza Bercu-Bodeanu, regizor Eliza Bercu-Bodeanu, coregraf Arcadie Rusu.
Spectacolul are în primul rând meritul de a aduce în prim plan, adică în circuitul de valori creştine de azi, remarcabilul text de meditaţie la Patimile Domnului al pictoriţei interbelice Olga Greceanu, scris prin 1933 cu ocazia unui pelerinaj la Locurile Sfinte, dar redescoperit şi publicat abia în 2008, de Iuliana Mateescu la Editura Idaco. Inspirat de jurnalul de pelerin al Olgăi Greceanu, spectacolul religios „Urma paşilor Tăi…” este o operă de adâncă meditație, menită să deschidă mințile și sufletele tuturor acelora care văd în învățătura creștină Calea, Adevărul și Viața.