„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Spectacol în cinstea lui Mihai Eminescula Râmnic
Sala „Iosif Episcopul” a Centrului cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din Râmnicu Vâlcea a găzduit săptămâna trecută recitalul extraordinar „Domnule şi frate Eminescu” al maestrului Constantin Chiriac, directorul Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu. În debutul evenimentului, corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, dirijat de arhid. Codruț Dumitru Scurtu, a interpretat o serie de cântări adecvate momentului, prima dintre ele fiind chiar cea dorită de poetul național Mihai Eminescu la ceasul trecerii sale la Domnul, adică „Lumină lină”. Publicul, iubitor de cultură națională, s-a bucurat de această inițiativă ziditoare de suflet a sfintei Arhiepiscopii a Râmnicului, precum și de mireasma unică a cuvintelor lui Mihai Eminescu și ale lui Ion Creangă, interpretate într-un mod exemplar de maestrul Constantin Chiriac. Spectacolul se înscrie cu succes în seria de recitaluri culturale organizate de sfânta Arhiepiscopie a Râmnicului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.