„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Spectacol susținut de copiii Centrului social din Grădinari, Craiova
Centrul social multifuncțional din Grădinari, județul Olt, al Arhiepiscopiei Craiovei, a găzduit vineri, 9 octombrie, spectacolul-concurs „Și eu am talentul meu!”, susținut de aproximativ 50 de copii, beneficiari ai așezământului social. Activitatea s-a desfășurat în prezența familiilor celor mici, fiind organizată în colaborare cu Școala Gimnazială „Teodor Bălășel”, comuna Ștefănești, județul Vâlcea, instituție partener în susținerea acțiunilor derulate pentru copiii dezavantajați social. Potrivit reprezentanților centrului social, concursul a constat în interpretarea mai multor cântece, printre care cele populare, recitarea de poezii, prezentarea mai multor miniscenete și dansuri tradiționale românești. La finalul concursului, copiii au fost premiați pentru implicarea în activitate. Totodată, a fost organizat un concurs de desen și pictură pe sticlă și lemn, iar la final beneficiarii așezământului social au primit rechizite școlare. „Acțiunea educațională i-a bucurat pe cei mici, iar munca acestora a fost răsplătită cu daruri, lucruri de care au nevoie la școală. Încercăm să îi sprijinim pe copiii înscriși la centrul aflat în grija Arhiepiscopiei Craiovei cu cele de care au nevoie, pentru a veni astfel și în ajutorul familiilor acestora. Pentru acțiunea de astăzi îi aducem mulțumire domnului director al Școlii Gimnaziale «Teodor Bălășel», Ilie Bucă, pentru deschiderea pe care o manifestă pentru susținerea copiilor din cadrul centrului”, a subliniat pr. Costea Romică Constantin, coordonatorul Centrului social din Grădinari - Olt al Arhiepiscopiei Craiovei.