„Zis-a Domnul: Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide. Sau cine este omul acela dintre voi
„Stagiunea Europa” la Filarmonica Oltenia
Săptămâna aceasta, „Stagiunea Europa” aduce la Craiova muzica plină de eleganţă a Germaniei. Katharina Hack, studentă la Lubeck, susţine un recital neconvenţional de pian, iar dirijorul Vinzenz Weissenburger, la pupitrul simfonicului craiovean, şi violonista Anite Stroh prezintă un program romantic, din creaţia compozitorilor Franz Schubert, Robert Schumann şi Franz Liszt. De asemenea, publicul va audia în primă audiţie „Erlkönig”, fantezie simfonică din baletul „Fiul aerului” de Hans Werner Henze. Un alt eveniment, programat în această săptămână la Filarmonica Oltenia, este concertul extraordinar de muzică sacră interpretat de Corala Academică dirijată de Manuela Enache. Își dau concursul: Corina Stănescu (pian, orgă), Rozalia Pataki (harpă) şi Andreea Bălan (soprană).


