„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Tabăra SIR de la Tismana, la final
Tabăra de excelență „Science – Intelligence – Research”, organizată la Mănăstirea Tismana, s-a încheiat joi, 9 iulie. La finalul activităţilor, cei 70 de olimpici din Mitropolia Olteniei au primit premii şi diplome din partea Fundaţiei „Cuvântul care zideşte”. Iniţiativa Arhiepiscopiei Craiovei de a organiza o tabără de excelenţă pentru elevii olimpici din Oltenia s-a concretizat în perioada 6-9 iulie, la Mănăstirea Tismana.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, întâlnirea a fost aşezată sub genericul SIR (Science – Intelligence – Research), în dorinţa promovării şi răsplătirii celor mai bune rezultate la învăţătură, obţinute de elevii olteni. În acest sens, au fost selectaţi 15 olimpici din fiecare eparhie a Mitropoliei Olteniei, care au fost însoţiţi la Tismana, în perioada sus amintită, de preoţi, profesori şi instructori de tabără.
Programul ales pentru petrecerea celor trei zile la Tismana a împletit frumos activităţi creative, de comunicare şi recreaţie. Copiii au avut timp să picteze, să înveţe limba germană, să cânte şi să meargă în drumeţie la principalele obiective din apropiere. Împreună cu însoţitorii, olimpicii s-au bucurat, unii pentru prima dată, de frumuseţea locului, vizitând pe rând Mănăstirea Tismana, chioşcul lui Coşbuc, Schiturile de la Cioclovina.
În cea de a doua zi a taberei, marţi, 7 iulie, în mijlocul elevilor au poposit IPS Părinte Irineu împreună cu IPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Arhiereii olteni au admirat creaţiile artistice realizate de elevi şi au participat la serbarea festivă organizată de absolvenţii cursurilor intensive de cântare bisericescă şi catehism pentru cântăreţii bisericeşti. La finalul evenimentului, Mitropolitul Olteniei i-a felicitat pe copii pentru rezultatele la învăţătură şi şi-a exprimat dorinţa ca tabăra SIR să se permanentizeze în întreaga Mitropolie a Olteniei.
„Cred că am reuşit să fim mai aproape de Dumnezeu”
Miercuri-seară, organizatorii au pregătit un foc de tabără, copiii au umplut atmosfera cu cântec, joc şi voie bună. Reuşita activităţii s-a oglindit în cele spuse de copii, cu toţii fiind dornici să se revină şi la anul pe plaiurile Sfântului Nicodim de la Tismana.
„Tabăra SIR, organizată de Mitropolia Olteniei, reprezintă pentru mine - şi cred că şi pentru ceilalţi - recunoaşterea eforturilor noastre pe plan şcolar. Sunt încântat să iau parte la această acţiune culturală, mai ales că am întânit elevi de toate vârstele, cu gusturi şi preferinţe atât de asemănătoare cu ale mele. Astfel, am extraordinara ocazie să interacţionez prin intermediul jocurilor şi al atelierelor cu ceilalţi elevi, să dobândesc cunoştinţe noi legate de existenţa şi iubirea lui Dumnezeu faţă de noi. Consider această tabără o experienţă unică şi mi-ar face plăcere să revin aici, la Tismana, şi cu altă ocazie”, a spus Victor Gabriel Ungureanu, clasa a X-a, 15 ani.
„Pentru mine, această întâlnire reprezintă o oportunitate de a cunoaşte persoane noi, de a participa la activităţi de grup interactive şi educaţionale şi de a dobândi cunoştinţe despre istoria locului şi a Mănăstirii Tismana. De asemenea, este de admirat frumuseţea peisajului montan ce ne înconjoară. Liniştea, aerul curat şi căldura cu care am fost primiţi ne-au ajutat să ne simţim foarte bine şi să participăm cu entuziasm la toate activităţile din program. Mai mult, prin această experienţă, cred că am reuşit să fim mai aproape de Dumnezeu. Am avut parte de o experienţă extraordinară, pe care o voi păstra ca amintire în inima mea, şi mă voi gândi cu drag la acest loc”, a spus Ştefania Săftoiu, clasa a XII-a, 18 ani.