„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Taina Sfântului Maslu pentru persoanele fără adăpost de la Centrul social „Sfântul Vasile”
Persoanele fără adăpost găzduite de Centrul social de urgență „Sfântul Vasile” al Asociației Vasiliada au participat la sfârșitul săptămânii trecute la Taina Sfântului Maslu, săvârșită de un sobor de preoți. „Un rol important în procesul de reinserție socioprofesională îl reprezintă suportul duhovnicesc. Odată cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, L-am rugat pe Bunul Dumnezeu să ne dăruiască tuturor sănătate sufletească și trupească și ajutor pentru depășirea situațiilor dificile în care sunt cei cazați în cadrul centrului nostru, aflați în grija Asociației Vasiliada. Pe lângă activitățile ce vizează ajutorul acordat pentru depășirea situației de marginalizare socială a persoanelor beneficiare de serviciile sociale ale centrului (consiliere socială, consiliere psihologică, asistență și suport în vederea reabilitării/reintegrării sociale), o grijă permanentă o reprezintă activitatea de consiliere spirituală. În cadrul ședințelor de consiliere spirituală se discută pe baza unor teme prestabilite și se urmărește întărirea încrederii în Dumnezeu, ca punct de plecare pentru reintegrarea socială”, a precizat pr. Sorin Pârvănescu, coordonatorul Centrului social „Sfântul Vasile”. Centrul social „Sfântul Vasile” este singurul așezământ social destinat persoanelor fără adăpost din municipiul Craiova și funcționează de opt ani în baza unui parteneriat viabil încheiat între Asociația Vasiliada, Consiliul Local al municipiului Craiova și Arhiepiscopia Craiovei.