„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
„Târgul jucăriilor”, la Biserica „Sfântul Nicolae”-Brândușa
Biserica „Sfântul Nicolae”-Brândușa din Craiova demarează acțiunea de colectare de jucării pentru ediția a VIII-a a evenimentului caritabil „Târgul jucăriilor”. Evenimentul se va desfășura în data de 1 octombrie, iar fondurile obținute în urma acțiunii vor fi direcționate pentru ajutorarea copiilor internați la Secția de oncopediatrie a Spitalului Județean de Urgență din Craiova și a copiilor dezavantajați social din mediul rural. Cei care doresc mai multe detalii despre această acțiune și vor să se implice în campania filantropică sunt așteptați la Biserica „Sfântul Nicolae”-Brândușa, situată pe str. Brândușa nr. 15. „«Târgul jucăriilor» este o acțiune umanitară și cu scop filantropic. Cu toții putem participa. Fiecare avem acasă jucării rămase de la copiii noștri care au crescut, pe care nimeni nu le mai folosește. Aceste jucării le aduceți la biserică și le donați pentru acest târg. Voluntarii le vor tria și le vor aranja frumos pentru ziua târgului. În acea zi se va face o expoziție a tuturor jucăriilor strânse. Cei care doresc să ia pentru copiii lor o jucărie și să-i ajute pe nevoiași vor avea posibilitatea să lase un ban în cutiile de donații”, a subliniat părintele Gabriel Sorescu, parohul bisericii organizatoare a evenimentului.