Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Tradiţii de Sfântul Trifon în Oltenia

Tradiţii de Sfântul Trifon în Oltenia

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Oltenia
Un articol de: Diac. Gheorghe Cioiu - 02 Feb 2017

În zona de sud a Olteniei, cu precădere în judeţul Dolj, Sfântul Mucenic Trifon, cunoscut ca ocro­titor al ogoarelor, este săr­bătorit conform unor vechi tra­diţii locale cu slujbe de binecuvântare a plan­taţiilor de viţă-de-vie, a grădinilor şi livezilor. În localităţi precum Galicea Mare, Segarcea, Cerăt sau Lipo­vu, preoţii rostesc rugă­ciuni pentru roadă bogată, stro­pind viţa-de-vie cu apă sfin­ţită spre a o proteja de dăunători, secetă sau grindină. Exista în practica locală obiceiul ca viti­cultorii şi pomicultorii să ţină post în această zi şi chemau preotul să le stropească cu agheasmă li­vezile şi via, ca acestea să fie ferite de nerodire, de secetă sau grin­dină.

Cât priveşte viţa-de-vie, în zona Olteniei e cunoscut încă un ritual complex de pregă­tire a viei pentru noul sezon, cunoscut sub numele de Are­zeanul (tăiatul) viilor. Denumirea de Arezean, ca de altfel şi obiceiul întâlnit numai în aceas­tă parte de sud a Olteniei, se crede a fi un împrumut de la bulgari, care numesc sărbătoarea Trifon Zare­zan, adică Trifon Tă­ietorul.

Sărbătorit de Biserica noas­tră în fiecare an la 1 februarie, Sfân­tul Mucenic Trifon s-a născut la finele secolului III, în localitatea Lampsac din provincia Frigia (Turcia de astăzi). Pentru că a refuzat să slujească zeilor, a fost condamnat la tă­ierea capului. S-a rugat lui Dum­nezeu să moa­ră îna­inte de a fi supus la pe­deapsa dată de împărat şi, când sol­daţii au ridicat sabia să-i taie capul, sfântul şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Se spune că în timpul vieţii sale, într-o primăvară, semă­năturile locuitorilor din Campsada (localitate din Asia Mică) erau puse în pericol de o mulţime de lă­custe. Trifon s-a rugat lui Dumnezeu să scape ogoarele de pier­de­rea lor, lucru care s-a şi întâm­plat.

De atunci, Sfântul Trifon este cinstit ca ocrotitorul ţari­nilor şi grădi­nilor, ca ocrotitor al ogoarelor.