„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Tradiţii populare româneşti la Târgu-Jiu
În fiecare vară, luna august aduce la Târgu-Jiu oaspeţi distinşi din ţară şi din străinătate, reprezentanţi ai frumoaselor noastre tradiţii populare româneşti. Astfel, în cadrul Festivalului Internaţional de Folclor „Acasă la Brâncuşi”, sunt aşteptate în cetatea de pe Jiu grupuri consacrate din Bulgaria, Serbia şi Ungaria, la care se vor adăuga şi reprezentanţii noştri. În aceeaşi perioadă, 20-25 august, tot la Târgu Jiu se desfăşoară Târgul Meşterilor Populari din România.
Reşedinţa judeţului Gorj s-a transformat pentru ultima decadă a lunii august într-o adevărată capitală a tradiţiilor populare şi a folclorului tradiţional românesc. În perioada 20-25 august, la Târgu-Jiu se desfăşoară Festivalul Internaţional de Folclor „Acasă la Brâncuşi”, organizatori fiind Consiliul Judeţean Gorj, Ansamblul artistic profesionist „Doina Gorjului”, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu. La ediţia din acest an a festivalului amintit participă ansambluri folclorice din ţări precum: Bulgaria, Serbia, Ucraina şi ţara gazdă, România. Astfel, în fiecare seară din perioada sus amintită, gorjenii din cetate vor putea admira cântul, jocul şi portul popular al distinşilor oaspeţi. Intervenţiile sunt programate pe esplanada amfiteatrului din centrul municipiului Târgu-Jiu. În cadrul celor cinci zile de festival, participanţii pot vizita Casa-muzeu „Constantin Brâncuşi” de la Hobiţa, satul gorjean natal al marelui sculptor. Aici au loc schimburi de impresii asupra desfaşurării festivalului, propuneri, sugestii, iar membrii Ansamblului artistic profesionist „Doina Gorjului” şi ai Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu susţin spectacole în cadrul manifestării „Seară românească de folclor”.
Târgul Meşterilor Populari din România
Tot în perioada 20-25 august 2017, la Târgu-Jiu se desfăşoară Târgul Meşterilor Populari din România. Manifestarea a ajuns anul acesta la cea de-a XII-a ediţie. În centrul municipiului, vizitatorii vor putea admira lucrări specifice artei populare româneşti: obiecte din pielărie, arta lemnului, costume populare, covoare olteneşti, cusături şi împletituri, icoane pe lemn, ouă încondeiate, picturi pe sticlă, bijuterii. Printre cei aproximativ 60 de meşteri populari care participă la ediţia din acest an se află şi cea mai longevivă participantă, venită tocmai din Maramureş. „Nu putem ca să rezistăm să nu participăm la târgurile din toată ţara. Cei care sunt sus-puşi şi vor ca tradiţia să meargă mai departe să aibă grijă de rândul meşterilor care duc cu cinste mai departe tradiţiile”, a spus Veturia Suciu, meşter popular.