„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Tradiţii străvechi la Kladovo
O echipă de filmare din Turnu Severin, formată dintr-un regizor, editor de film și cameraman, din cadrul proiectului „RORS-26 Inheritances at the Danube Cross-border”, și-a început activitatea în localitățile din districtul Borski, Serbia.
Astfel, cu ocazia Ajunului Crăciunului pe stil vechi, echipa a participat, împreună cu reprezentanți ai autorității locale, preoții Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Kladovo și localnici, la ceremonia de tăiere a lemnului în pădurea de pe Dealul Milutinovo. Un stejar a fost depus în fața sediului primăriei, iar participanții și-au continuat drumul spre biserică.
Ceremonii asemănătoare au fost filmate și în localitățile din împrejurimi: Vârbița Mică (Mala Vrbica), Vârbița Mare (Velika Vrbica), Velika Kamenica. Echipa de filmare își va desfășura activitatea timp de un an, pe parcursul căruia vor realiza 20 de filme cu scop turistic, patru spoturi radio și două spoturi TV. Proiectul „RORS-26 Inheritances at the Danube Cross-border” este implementat prin programul INTERREG-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, program finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare (IPA II) şi cofinanţat de statele partenere în program, derulat în parteneriat cu Primăria Kladovo (districtul Borski, Serbia), Primăria Broșteni (județul Mehedinți, România) și Asociația „Fiii Lupșei” (județul Mehedinți, România). (Elena Cercega)