„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Vizită la operele lui Brâncuşi din Târgu-Jiu
Centrul municipiului Târgu-Jiu a fost, de praznicul Sfântului Dimitrie cel Nou, gazda unei procesiuni religioase şi militare de anvergură. Evenimentul a făcut parte dintr-un complex de manifestări prilejuite de sărbătorirea a 77 de ani de la inaugurarea Ansamblului sculptural brâncuşian.
Procesiunea religioasă şi militară a debutat la Masa Tăcerii din Parcul Central al municipiului Târgu-Jiu cu un moment evocator în cinstea eroilor căzuţi în luptele de la Podul Jiului din Primul Război Mondial. Participanţii la procesiune, însoţiți de trupe de jandarmi, soldaţi şi fanfara militară a oraşului au pornit de aici pe Aleea Scaunelor şi apoi către centrul oraşului. La biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel~ din Târgu-Jiu a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru cei care au murit la datorie pentru apărarea ţării. Următorul obiectiv a fost Coloana Infinitului, unde a avut loc un frumos moment literar-artistic oferit de către copiii din Grupul de naişti „Muguri zamfireni". În mod simbolic, au fost înmânate înscrisuri de predare a operelor lui Brâncuşi unor elevi participanţi la festivaluri internaţionale. Evenimentul, dedicat împlinirii a 77 de ani de la inaugurarea Ansamblului sculptural „Calea Eroilor”, s-a încheiat cu un moment comemorativ la Podul Jiului, martorul luptelor din 14 octombrie 1916, şi cu o depunere de coroane de flori la bustul comisarului de poliţie Ioan C. Popilian. La procesiunea religioasă şi militară de la Târgu-Jiu a participat şi Sorana Georgescu-Gorjan, fiica inginerului care l-a ajutat pe Brâncuşi în proiectarea Coloanei Infinitului.