„În vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristos. De atunci a început Iisus să spună ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de
Vizită la Secția de Istorie și Arheologie a Muzeului Olteniei
Mai mulți elevi din cadrul Școlii Gimnaziale Pielești, beneficiari în cadrul Centrului pentru copii „Aripi de Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei, au vizitat perioada aceasta Secția de Istorie și Arheologie a Muzeului Olteniei. Copiii, însoțiți de prof. înv. primar Anghel Cosmina, directorul educativ al unității de învățământ, au vizionat expozițiile permanente ale secției, printre care expoziția „Redescoperă istoria”. Un număr de 20 de elevi ai Școlii Gimnaziale Pielești beneficiază, începând cu luna octombrie, de serviciile socio-educaționale oferite de Centrul „Aripi de Lumină”. Până în prezent, pe lângă participarea la ateliere de terapie ocupațională, copiii au vizitat Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” și Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei.



.jpg)