„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Vizite şi activităţi în cadrul Şcolii de vară ACS
Şcoala de vară „Artă, Cultură, Spiritualitate” (ACS), organizată de Facultatea de Teologie din Craiova, în cadrul proiectului naţional de finanţare „Rosse”, a început săptămâna aceasta prin mai multe activităţi de cunoaştere a principalelor obiective eclesiale din Cetatea Băniei. Astfel, luni, 28 august, cei 26 de elevi implicaţi în activităţile ACS au vizitat Biserica „Maica Domnului” - Mântuleasa, unde pr. lect. univ. dr. Ion Reşceanu le-a prezentat un filmuleţ documentar despre istoria locaşului de închinare. Marţi, de praznicul „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul”, tinerii au participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Eroii Neamului” din zona Electro. Între obiectivele vizate s-au numărat: Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, Paraclisul Mitropolitan „Madona Dudu”, Casa Băniei, precum şi Centrul de Restaurare, Conservare şi Vizualizare al Arhiepiscopiei Craio- vei. Aici tinerii au vizitat atelierele de restaurare şi pictură, Paraclisul „Sfinţii Serghie şi Vah” şi Muzeul de Artă Eclesială, fiind întâmpinaţi de pr. conf. univ. dr. Nicolae Răzvan Stan, decanul Facultăţii de Teologie din Craiova, care le-a ţinut un cuvânt de bun venit.