„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Zilele spirituale ale oraşului Craiova, la prima ediţie
Începând de anul acesta, Arhiepiscopia Craiovei organizează Zilele spirituale ale oraşului Craiova. Astfel, în perioada 26 octombrie - 5 noiembrie vor fi organizate o serie de evenimente liturgice, conferinţe şi simpozioane, de folos duhovnicesc pentru credincioşii din Cetatea Băniei.
Calendarul acestor evenimente va fi deschis în ziua de 25 octombrie, prin tradiţionala Procesiune solemnă cu moaştele Sfinţilor Nifon, Serghie, Vah şi Tatiana. Astfel, după slujba Vecerniei unită cu Litia, soborul arhiereilor, preoţilor şi diaconilor slujitori va pleca în procesiune de la Catedrala Mitropolitană, pe principalele artere ale oraşului Craiova. A doua zi, pe 26 octombrie, de praznicul Catedralei Mitropolitane, va fi săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie arhierească. În perioada 27-28 octombrie va avea loc simpozionul internaţional „Aspecte misionare ale Bisericii Ortodoxe Române după 1989. Istorie-Tradiție-modernitate. Ecumenismul încotro?”, la Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova. Între 28 și 29 octombrie are loc simpozionul internaţional „Lumina şi semnificaţiile ei în teologia şi spiritualitatea ortodoxă”, care va fi organizat la Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova. Ziua de 28 octombrie va fi marcată printr-o expoziţie de fotografie şi pictură religioasă, aşezată sub genericul „Oltenia - vatra de spiritualitate ortodoxă”. Activitatea va avea loc tot la Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova. Pe 29 octombrie, prof. dr. Petre Guran va fi prezent la Biserica „Maica Domnului”-Mântuleasa, unde va conferenţia şi va lansa cartea „Biserica în cetate”. Ziua de 30 octombrie va fi marcată prin conferinţa cu tema „Biserica în spațiul sud-est european în contextul provocărilor geopolitice și sociale actuale”, la Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova. La începutul lunii noiembrie, în zilele de 3-5 noiembrie, va avea loc Conferinţa internaţională „Paradigma creştină a unei Europe unite. Educaţia religioasă - valori, exigenţe, finalităţi”, la Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova. Ultimul eveniment notabil al acestei perioade este programat în ziua de 5 noiembrie, cuprinzând festivitatea de încheiere a proiectului naţional „Alege şcoala!”, pentru zona Sud-Vest Oltenia.
În organizarea întregului calendar duhovnicesc sunt implicate Arhiepiscopia Craiovei, Facultatea de Teologie din Craiova, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova şi nu în ultimul rând Asociaţia „Craiova - Capitală Culturală Europeană”.