„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Ziua Culturii Naţionale la Râmnic
Sâmbătă, 14 ianuarie 2017, în Sala „Iosif Episcopul” a Centrului cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din Râmnicu Vâlcea a avut loc concertul extraordinar susținut de către Acoustic Gentleman - Raul Cârstea și Adi Manolovici, informează arhiepiscopiaramnicului.ro. Evenimentul a avut loc în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Culturii Naționale. Manifestarea a fost deschisă de actorul Cristian Iacob de la Teatrul Mic din București, care a recitat versuri din lirica eminesciană. În cadrul concertului, Raul Cârstea și Adi Manolovici au prezentat publicului, din care au făcut parte oameni de cultură, profesori și elevi de la liceele din Râmnicu-Vâlcea, versuri din operele lui Adrian Păunescu, Virgil Carianopol, Marius Dumitrescu, Camelia Radulian, Constanța Buzea.