„În vremea aceea a venit Iisus în Capernaum, cetate a Galileei, și învăța poporul sâmbăta. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere. Iar în sinagogă era un om având duh de
Ziua Drapelului Naţional, la Craiova
Ziua Drapelului Naţional a fost sărbătorită luni, 26 iunie, la Craiova, printr-un ceremonial militar-religios organizat în Piaţa Tricolorului din centrul municipiului. Cu o zi înainte, drapelul a fost coborât de pe catarg şi depus la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, unde a fost săvârşită o slujbă de sfinţire, iar pe 26 iunie, în ziua de cinstire proclamată prin lege, a fost ridicat din nou pe catarg, în faţa reprezentanţilor autorităţilor locale, a Gărzii de onoare şi a câtorva zeci de cetăţeni ai urbei, în acordurile Imnului Naţional. În cadrul ceremonialului, preotul militar al Garnizoanei Craiova, Nicolae Lulă, a rostit rugăciuni de binecuvântare a drapelului naţional. Au urmat alocuţiuni rostite de oficialităţile locale, manifestarea încheindu-se cu defilarea Gărzii de onoare şi cu muzică militară.



.jpg)