„În vremea aceea, pe când era Iisus într-una din cetăți, iată, un om plin de lepră, văzând pe Iisus, a căzut cu fața la pământ și I s-a rugat zicând: Doamne, dacă voiești, poți să mă curățești!
Ziua Independenţei la Turnu Severin
Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin o organizat în ziua de 9 mai ceremonialul de sărbătoare a Zilei Independenței de Stat a României. Evenimentul s-a desfăşurat la Monumentul Eroilor din Parcul Rozelor, fiind precedat de săvârșirea unei slujbe religioase. Din partea Episcopiei Severinului și Strehaiei a fost delegat un sobor de preoți din care au făcut parte: pr. Claudiu Crăciun, consilier administrativ, pr. Ionuț Ștefan, inspector eparhial, și pr. Ionuț Semenescu-Blidaru, protoiereu al Protoieriei Drobeta.



.jpg)