„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
A fost reluat „Atelierul gastronomic” pentru copii, la Parohia „Naşterea Domnului” din Cluj-Napoca
La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde paroh Nicolae Buda, au început activitățile cu elevii Școlii „Constantin Brâncuși”, instituţie coordonată de prof. Eugenia Marcu, directoare, și prof. Mirela Nicoară, directoare adjuctă, în cadrul Parteneriatului „Cu Hristos în fața marilor încercări ale vieții mele de școlar”, încheiat între cele două instituții în anul școlar 2017-2018.
Şi în acest an continuă „Povestea murăturilor” în cadrul „Atelierului gastronomic”, în care elevii învață de la bunici conservarea castraveților pentru iarnă. Preotul Nicolae Buda i-a întâmpinat pe elevii clasei a II-a A, care au venit la biserică însoțiți de profesoara de religie Daniela Necula și învăţătoarea Cecilia Pașca. În biserică, copiii s-au închinat şi s-au rugat şi au purtat un mic dialog cu părintele despre importanța începerii lucrului cu o rugăciune și a deprinderii treburilor casnice de mici. În sala de la demisolul bisericii, copiii au aflat povestea bunătăților puse pentru iarnă şi au muncit și ei, așezând în borcane toate cele necesare, pregătite de credincioasele din Comitetul Parohial.
„În acest fel, copiii au învățat că nimic nu se obține fără trudă, au apreciat importanța lucrului în echipă și vor fi continuatorii tradiționalei bucătării românești, contribuind astfel la o alimentație sănătoasă, care se reflectă în calitatea vieții de zi cu zi. Activitatea s-a încheiat cu o agapă, în cadrul căreia copiii s-au bucurat să fie din nou împreună în jurul mesei, după ce au învățat lucruri folositoare, pe care le pot transmite și altora.
Din grija pentru copiii noștri trebuie să-i învățăm întotdeauna că orice lucru, oricât ar părea de neînsemnat, trebuie făcut ca pentru Hristos, cu dragoste și seriozitate, și atunci vom contribui fiecare, cu câte puțin, la buna rânduială a acestei lumi”, a spus Marilena Asănică, din cadrul Comitetului Parohial al Parohiei „Naşterea Domnului” din Cluj-Napoca.