„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Academicianul Ioan Lupaș, evocat la Zilele Culturale ale oraşului Sălişte
În cadrul Zilelor Culturale ale oraşului Sălişte, județul Sibiu, a avut loc un simpozion intitulat „In memoriam Ioan Lupaș”. Evenimentul a avut loc în Sala Festivă a școlii din Săliște, instituție de învățământ care poartă numele marelui istoric, academician și om politic născut în orașul din Mărginimea Sibiului. Manifestarea Zilele Culturale ale orașului Săliște a fost organizată de Primăria Săliște, Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” - Sibiu.
Înainte de începerea lucrărilor simpozionului a fost oficiat un parastas pentru academicianul Ioan Lupaș. Slujba religioasă a fost oficiată în Biserica „Înălțarea Domnului” din Săliște.
La simpozionul „In memoriam Ioan Lupaș” au fost prezenți numeroși oaspeți, între care președintele Consiliului Național al Rectorilor din România, prof. univ. dr. rector Sorin Cîmpeanu (rectorul Universitatăţii de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, fost prim-ministru interimar al României și fost ministru al educației), rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, decanul Facultății de Științe Socio-Umane din cadrul universității sibiene, prof. univ. dr. Sorin Radu, pr. conf. univ. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, precum și alți invitați.
Mesajul de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a fost transmis de consilierul cultural eparhial, pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală. De asemenea, au fost prezenți la manifestare și protopopul de Săliște, Petru-Toader Damian, preoți din Mărginimea Sibiului și credincioși.
Oaspeții au evocat în prelegeri personalitatea marelui academician Ioan Lupaș, preot și protopop la Săliște timp de 10 ani, luptător pentru drepturile românilor din Ardeal, mare profesor și cercetător.
Concert, recital și spectacol folcloric
În cadrul simpozionului, Corul „Reuniunii Române de Cântări” din Sălişte, dirijat de prof. Florin Soare, a susținut un concert, iar cvartetul Filarmonicii de Stat din Sibiu le-a oferit celor prezenți un recital.
În cadrul manifestărilor, în Piața Junilor din Săliște a avut loc un spectacol folcloric susținut de artiștii Ștefania Gheorghica, Radu Văcara-Sora, Diana Morariu, Diana Gligor, Anamaria Albu, Ansamblul „Mărginenii” condus de Alesea și Ovidiu Sas, Ansamblul „Ceata Junilor”, formația „Fluierașii”, dar și soliștii Andreea Vulcu, Camelia Stoiță, Traian Stoiță, Sebastian Stan, Tudor Furdui-Iancu, Aurora și Săndel Mihai, Nineta Popa, Adrian Neamțu și Dumitru Teleagă.
Zilele Culturale ale Orașului Săliște a fost o manifestare organizată de Primăria Săliște, Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” din Sibiu.