„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Activităţi cu copiii în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului
În vacanţa de vară, continuă activităţile cu copiii din cadrul parohiilor Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Printre activităţile organizate se numără ateliere de creaţie, cateheze, pelerinaje, şcoli de vară cu activităţi educative şi recreative.
Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Parohia Telcișor, Protopopiatul Năsăud, a găzduit duminică, 25 iunie, festivitatea de premiere a copiilor și a tinerilor care au participat la atelierele de pictură desfășurate în colaborare cu Liceul Tehnologic Telciu.
În cadrul „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești” în Patriarhia Română, tinerii iconari din Telcişor, cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, au pictat în această perioadă mai multe icoane pe sticlă. Acestea au fost expuse în biserica parohială din Telcișor, iar prin bunăvoința Consiliului Local și a primarului Sever Mureșan, vor fi expuse și în sediul Primăriei Telciu. La atelierele de pictură au luat parte elevi din diferite clase, coordonați de dascălii: Mihaela Vlașin, Adriana Andreș, Valerica Gril, Maria Bârsan, Liliana Rebrișorean, Monica Husu și Valer Simion. Tinerii au fost premiați după Sfânta Liturghie cu diplome și cărți de către parohul Tofan Vasile Ovidiu, care le-a vorbit despre importanța icoanei în viața creștinului şi care i-a îndemnat să-și cultive şi mai mult acest talent.
Festivitate la parohia clujeană „Sfântul Ilie”
La Parohia „Sfântul Ilie” din Cluj-Napoca a avut loc sâmbătă, 24 iunie, festivitatea de încheiere a unui nou ciclu de activități cu copiii cu vârste între trei și şapte ani în cadrul proiectului „Întâmplări cu îngeri”. Activitățile au fost coordonate de prof. Daniela Marcu, ajutată de educatoarele Diana Beian și Oana Domocuș.
„Întâlnirile s-au desfășurat pe perioada anului școlar, în fiecare zi de sâmbătă. Copiilor li s-a vorbit în special despre marile praznice de peste an și despre viețile unor sfinți cunoscuți din calendarul ortodox, dar în același timp s-a pus accent pe dobândirea unor valori cum ar fi: tradiția, prietenia, dărnicia. Nu în ultimul rând, copiii au învățat să se joace, multe activități desfășurându-se în aer liber, unele împreună cu părinții”, a spus parohul Vasile Istrate. De asemenea, copiii s-au împărtășit la Sfânta Liturghie, iar la sfârșit au primit diplome de participare.
Festivitatea a continuat în spațiul de la demisolul bisericii, unde prof. Daniela Marcu a prezentat părinților un film cu toate activitățile desfășurate. S-a făcut o evaluare a proiectului prin discuții cu copiii și părinții prezenți, după care a urmat agapa. „Având în vedere importanța deosebită a acestor activități cu copiii, dorim ca odată cu începerea noului an școlar proiectul «Întâmplări cu îngeri» să fie reluat”, a mai spus pr. Vasile Istrate.
Program catehetic cu copii clujeni
În parohia clujeană „Sfinţii Părinți Ioachim și Ana”, în luna iunie au avut loc activităţi recreative şi catehetice cu copiii care s-au încheiat duminică, 25 iunie, cu slujba Paraclisului Maicii Domnului și cu programul catehetic, aşa cum se desfăşoară în fiecare duminică. Parohia a organizat un pelerinaj care a avut loc sâmbătă, 24 iunie, iar cu această ocazie copiii au vizitat Mănăstirea Dumbrava, judeţul Alba Iulia, Mănăstirea Mihai-Vodă și Mănăstirea Feleac, ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, din judeţul Cluj.
Daruri pentru copiii din Protopopiatul Cluj I
În prima săptămână de vacanță, mai mulți copii din satele Făureni si Băbuțiu, judeţul Cluj, au primit daruri, distribuite de Protopopiatul Cluj I, împreună cu donatori clujeni. Pachetele au fost gestionate și distribuite de asistentul social al protopopiatului, pr. Florin Ignat și au constat în rechizite și jucării. În următoarele săptămâni vor fi distribuite cadouri de vacanță și în alte parohii, conform Protopopiatului Cluj I.
Proiect pentru părinţii şi copiii bistriţeni
Biserica „Sfânta Treime” din Bistriţa derulează Proiectul „Împreună pentru părinți și copii”, realizat de o echipă de profesori și psihologi coordonați de Arabela Guiu, psiholog și director la Centrul de Recuperare și Educare a Persoanelor cu Dizabilități „Rază de Soare” din Bistrița. Proiectul a început duminică, 25 iunie şi continuă în următoarele două duminici cu activităţi de informare a părinților și copiilor cu privire la caracteristicile etapei de vârstă ale minorului, la dezvoltarea unor tehnici de comunicare benefice relației dintre copil și părinte, întărirea comportamentelor pozitive etc., conform pr. Tudor Mudure, de la parohia bistriţeană.
Şcoala de vară din cartierul clujean Iris
La Parohia „Buna Vestire” din cartierul clujean Iris, vor avea loc noi activităţi în cadrul celei de a V-a ediţii a Şcolii de vară „Copilărie binecuvântată”, între 3 şi 7 iulie. Proiectul este iniţiat şi organizat de Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Grădiniţa „Floare de Iris” şi Parohia „Buna Vestire”. Vor avea loc atelierele: muzică, cruciuliţe din pastă fimo, sufletul hârtiei, poveşti, step by step story time, pictură, prescuri, educaţie pentru sănătate, la care se adaugă jocuri în aer liber, acces la biblioteca bisericii, secţiunea pentru copii, proiecţie de film pentru copii, participare la Paraclisul Maicii Domnului. Activităţile sunt coordonate de educatori, învăţători şi profesori, precum şi de pr. Liviu Vidican Manci, directorul Seminarului Teologic Ortodox, preot la Parohia „Buna Vestire”, alături de Codruţa Ioana Vidican Manci, cu sprijinul voluntarilor de la Grupul de tineri „Buna Vestire”.