„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Activităţi cu elevii în Parohia Sighişoara VII
Credincioșii din Parohia Sighișoara VII și elevii de la Școala Gimnazială „Zaharia Boiu” din parohie au organizat mai multe activităţi cu ocazia prăznuirii ocrotitorilor spirituali, Sfinții Împărați
și întocmai cu apostolii, Constantin și mama sa Elena.
Evenimentele dedicate hramului bisericii parohiale au început sâmbătă, 20 mai, când a fost săvârșită Vecernia de către un sobor de preoți. Răspunsurile la strană au fost date de elevi ai Școlii Gimnaziale „Zaharia Boiu” din localitate, conduși de profesoara de religie, Alina Cioloca. Prezent la eveniment, părintele inspector de religie, Claudiu Dorin Chiorean a adresat elevilor și credincioșilor un cuvânt de învățătură după care a urmat festivitatea de premiere a elevilor participanți la olimpiada de religie și concursul „Atleți pentru Hristos”. Au fost premiați cu diplome de participare și mici cadouri din partea gazdelor - pr. Ioan Claudiu Tofan și pr. Mircea Fusaru -, un număr de 12 elevi ai Școlii Gimnaziale „Zaharia Boiu”, precum și elevi de la Școala Gimnazială „Aurel Mosora”, îndrumați de prof. Cristina Tofan, elevi de la Școala Gimnazială „Miron Neagu”, îndrumați de prof. Mihaela Ghinea și elevi de la Școala Gimnazială din Albești, îndrumați de prof. Georgeta Corfariu. Dintre elevii olimpici s-au evidențiat cu rezultate deosebite elevi ai Parohiei Sighişoara VII, Maria Fusaru (clasa a VI-a) cu nota 10.00 și Radu Stan (clasa a VIII-a) îndrumați de prof. Alina Cioloca, care au reprezentat județul Mureș la faza națională a olimpiadei de religie de la Craiova.
„În cuvântul de învățătură, părintele inspector Claudiu Dorin Chiorean a evidențiat roadele credinței lucrătoare prin iubire și răbdare, încurajând elevii să repete experiența participării la olimpiada de religie și anul viitor”, a spus pr. Ioan Claudiu Tofan.
După premiere, elevii clasei a III-a A au interpretat sceneta religioasă „Anotimpurile înveșmântate în sărbători” și au recitat poezii închinate Sfinților Împărați Constantin și Elena. „Prin dăruirea și devotamentul lor au adus multă sensibilitate în sufletele credincioșilor prezenți la eveniment. În încheierea programului, elevi din clasele V- VIII, au lăudat pe Dumnezeu prin pricesnele interpretate și Axionul Învierii”, a mai spus pr. Ioan Claudiu Tofan.
În ziua de prăznuire a Sfinților Împărați Constantin şi Elena, hramul Parohiei Sighişoara VII, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de un sobor de preoţi, în prezenţa credincioșilor și copiilor din parohie care au venit înveşmântaţi în straie populare.
„La sfârșitul Sfintei Liturghii, am avut bucuria de a audia un șirag de pricesne, interpretat de membrii corului «Nicolae Bogdan», conduși de doamna profesoară de muzică Anda Moldovan. Luând ca îndemn cuvintele Sfinţilor Împărați «I-am închinat lui Dumnezeu sfânta trudă a brațelor noastre» ( Eusebiu de Cezareea), am încercat și noi să-I închinăm lui Dumnezeu truda acestor zile”, a mai spus pr. Ioan Claudiu Tofan.
Parohia „Sfinții Împărați Constantin şi Elena” a fost înfiinţată în anul 1999 prin punerea pietrei de temelie a bisericii la data de 26 octombrie 2005, iar Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei a binecuvântat demisolul bisericii pe 25 iunie 2013, astfel încât credincioșii din zonă au un spațiu de rugăciune.