„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Activităţi de ecologizare şi competiţii sportive, la Sibiu
Departamentul de asistenţă socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului a organizat luni, 23 mai, o activitate de ecologizare a spaţiilor verzi de la marginea oraşului Sibiu. Recent, Departamentul de asistenţă socială a organizat şi activităţi sportive pentru elevi din Sibiu şi Răşinari, prin care a fost sărbătorită Ziua Internaţională a Sportului.
La activitatea de ecologizare au participat mai mulţi elevi din clasa a IX-a A şi a XII-a B de la Colegiul Tehnic „Cibinium” din oraş, însoţiţi de diriginţii clasei, prof. Iuliana Trifan, respectiv prof. Aurelia Balteş. Prin această activitate extraşcolară, elevii au avut posibilitatea să afle mai multe despre modalităţile de păstrare a curăţeniei în mediul înconjurător.
„Activitatea noastră este parte a Campaniei «Protejăm mediul, trăim sănătos». Prin această campanie dorim să tragem un semnal de alarmă şi să sensibilizăm membrii comunităţii sibiene cu privire la necesitatea protejării mediului şi a efectelor benefice ale acestuia asupra sănătăţii noastre. Copiii au înţeles cât de important este să păstrăm curat mediul înconjurător”, ne-a spus inspectorul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, Marius Talmaţchi.
Campania „Protejăm mediul, trăim sănătos” face parte din activităţile extraşcolare ale elevilor din cadrul liceului menţionat. La activităţile din cadrul campaniei participă elevi de diferite clase din liceul sibian.
„Am mai fost şi cu alte ocazii în alte zone ale Sibiului pentru a organiza astfel de activităţi. Ne dorim să participe cât mai mulţi elevi pentru a conştientiza că trebuie să trăim într-un mediu curat, propice sănătăţii”, ne-a spus prof. Aurelia Balteş. În viitorul apropiat, elevi de la Colegiul Tehnic „Cibinium” din Sibiu vor participa şi la alte activităţi de ecologizare şi de plantare din pomi în spaţiile verzi din oraş.
Sportul ca alternativă
Departamentul de asistenţă socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului a mai organizat recent o activitate extraşcolară pentru elevi. Un grup de copii de la Şcoala de Educaţie Incluzivă nr. 2 din Sibiu, împreună cu elevi de la cele două şcoli gimnaziale din Răşinari, judeţul Sibiu, au participat la mai multe întreceri sportive, pe un teren de fotbal din satul sibian. Activitatea a ost organizată în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sibiu şi cu Primăria Sibiu şi a marcat Ziua Internaţională a Sportului.
„Prin această acţiune îndrăznim să sperăm că, într-o lume tot mai măcinată de patimi, tinerii noştri aleg şi atitudini de viaţă sănătoase. Sportul este o astfel de alternativă de petrecere autentică a timpului liber, dar şi de întărire a fiinţei noastre psiho-fizice. Prezenţa Bisericii la astfel de activităţi traduce aprecierea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu faţă de tineri, faţă de alegerile lor sănătoase. Biserica îi încurajează să şi cultive discernământul şi să adopte un stil de viaţă autentic”, ne-a spus consilierul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ciprian Cândea.
„Copiii au participat la diferite activităţi sportive, iar la final au fost răsplătiţi de noi cu pachete cu dulciuri şi sucuri. Am dorit să transmitem prin această activitate un mesaj de sensibilizare cu privire la importanţa activităţii sportive în rândul tinerilor, ca alternativă la consumul de alcool, consum şi droguri”, ne-a mai spus Marius Talmaţchi.