„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Activități ecologice cu clasele primare, la Liceul Ortodox din Oradea
„Pământul este şi casa ta! Ai grijă de ea!” este sloganul activităţilor desfăşurate de elevii claselor a II-a A şi I A de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, acţiuni care au ca scop protejarea mediului înconjurător precum şi formarea unei conştiinţe şi conduite pozitive faţă de mediu.
Aceste activităţi sunt înscrise în Programul Internaţional LeAF (Să învăţăm despre pădure). „În decursul vremii, omul a ajuns să se considere stăpân pe resursele planetei pe care le risipeşte fără să ţină seama de propriul interes al omenirii. Suntem la începutul unui secol care va trebui să aducă schimbări esenţiale acestei atitudini, altfel, însăşi existenţa omenirii va fi pusă sub semnul întrebării. Pentru a cunoaşte modul de funcţionare al acestui sistem din care facem şi noi parte, este esenţial ca omul să fie educat în spiritul respectului pentru tot ce-l înconjoară, pentru ca el să devină conştient de faptul că nu este stăpânul naturii, ci parte a ei”, au arătat organizatorii, prof. Elena Viorica Brege şi prof. Maria – Eva Tirpe.
Prin acest tip de activităţi, elevii din clasele primare îşi pot forma şi dezvolta un comportament adecvat respectului faţă de mediu.
„Copilul manifestă o curiozitate senzorială în plină dezvoltare şi, dacă ştim să-i prelungim această curiozitate, ea devine suportul setei de cunoaştere. Nutrim speranţa că am reuşit să inducem elevilor claselor I A şi a II-a A de la Liceul Ortodox din Oradea, concepţia că omul nu are dreptul să distrugă o specie animală sau vegetală, ci să observe, să cunoască frumuseţile şi bogăţiile pădurii pentru a o iubi şi apăra. O plantă umilă, o insectă minusculă cuprind mai multă frumuseţe şi perfecţiune şi ascund mai multe mistere decât cea mai minunată creaţie umană.
Oportunitatea ne-a fost creată de Centrul Carpato - Danubian de Geoecologie unde ne-am înscris cu Proiectul «Copiii şi pădurea – prieteni buni», dar şi de Direcția Silvică Bihor şi Agenţia de Protecţie a Mediului Bihor. În cadrul acestui proiect desfăşurăm activităţi care stârnesc interesul elevilor implicaţi, angrenându-i într-un proces de ocrotire şi cunoaştere a pădurii, făcându-i să conştientizeze că noi, oamenii, existăm pentru că există şi celelalte fiinţe. De aici nevoia de a proteja pădurea, mediul şi lumea în care trăim”, au mai arătat organizatorii acţiunilor.
Activităţi precum: „Ce pot face două mâini dibace?”, „Un copil, un copăcel, o nouă viaţă!”, „Vrem spaţii de joacă mai curate!”, „Copac vesel, copac trist!”, „Pământul – casa noastră!”, „Mereu în mijlocul naturii!” au urmărit formarea unei conştiinţe şi conduite pozitive faţă de mediul înconjurător, după cum au mai arătat organizatorii, prof. Elena Viorica Brege şi prof. Maria – Eva Tirpe, conform Episcopiei Oradiei.