Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Activități recreative și educative dedicate copiilor şi tinerilor

Activități recreative și educative dedicate copiilor şi tinerilor

Galerie foto (13) Galerie foto (13) Transilvania
Un articol de: Arhid. Dan Văscu - 08 Iunie 2016

Numeroase activităţi cu copiii au avut loc în eparhiile transilvane, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor şi a Duminicii Părinţilor şi Copiilor, aşa cum a fost numită prima duminică după 1 iunie, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Cu ocazia împlinirii a șapte ani de activitate a cantinei sociale din cadrul Fun­dației cultural filantropice „Protopop Aurel Munteanu” din Huedin, 13 copii din oraș și din satele dimprejur au fost încreștinați de Înaltpresfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 4 iunie, în paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” al Protopopiatului Huedin.

Inițiativa săvârșirii acestui botez a avut-o părintele Dorel Pușcaș, fost protopop al Huedinului, în calitate de președinte al Fundației „Protopop Aurel Munteanu”.

Acțiunea din data de 4 iunie s-a concretizat prin colaborarea Protopopiatului Huedin, reprezentat de protopopul Dan Lu­puțan, a Parohiei Morlaca, prin parohul Florin Șomlea și a mai multor oameni care au acceptat misiunea de a-i călăuzii în viață pe tinerii încreș­tinați. Toți cei prezenți la eveniment au participat la finalul slujbei la o agapă frățească organizată la cantina socială a fundației cultural filantropice „Protopop Aurel Munteanu” din Huedin.

Proiectul cel mai important din cadrul fundației este funcționarea unei cantine sociale care în prezent deservește, cinci zile pe săptămână, în mod gratuit, o masă caldă, la amiază, unui număr de aproximativ 100 de beneficiari de pe raza orașului Huedin și din satele limitrofe. Proiectul „Cantina socială pentru persoanele ne­voiașe” se înscrie în categoria proiectelor comunitare, menite să ofere servicii sociale de calitate în domeniul asistenței sociale. Motivația care a generat necesitatea acestui proiect este in­fluențată de numărul mare de persoane care nu își pot asigura necesarul zilnic de hrană. Proiectul are un rol deosebit de important în comunitatea locală, deoarece în orașul Huedin nu există alte servicii similare.

Fundația cultural filantropică a fost înființată în memoria primului protopop al Huedinului, părintele Aurel Muntean care a sfârșit tragic în ziua de 10 septembrie 1940.

Scopul Fundației este realizarea de acțiuni culturale, religioase în vederea formării conș­tiinței creștine a tinerei gene­rații, răspândirea învăță­turii creștine și a valorilor cultural tradiționale în rândul tuturor categoriilor sociale, promovarea valorilor religios-morale, realizarea de acțiuni umanitare și filantropice, ocrotirea copiilor orfani, a persoanelor fără adăpost, ajutorarea familiilor sărace și cu mulți copii, ajutorarea bătrânilor aflați la nevoie. Prin acțiunile filantropice pe care le desfășoară, fundația nu face discrimare faţă de care solicită ajutorul.

Tabără gratuită organizată de Arhiepiscopia Sibiului

Pentru al doilea an consecutiv, Arhiepiscopia Sibiului organizează o tabără socială pentru copii în staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa. Tabăra se desfășoară în perioada 4-11 iunie, prin bunăvoința familiei Elena şi Marius Usturoiu și cu sprijinul Mănăstirii „Sfântul Nicolae“ din Predeal, judeţul Braşov.

La tabăra din acest an participă 50 de copii din centrele de tineret ale unor parohii din judeţele Sibiu şi Braşov. În organizarea activităților din cadrul taberei de pe litoralul românesc sunt implicați repre­zentanți ai Departamentului de Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, împreună cu echipa de coordonatori specializaţi în întâlniri dedicate copiilor şi tinerilor.

Locul de desfăşurare al taberei este Mercur-Minerva Family Club din Mamaia, spațiile de cazare și de activități fiind puse la dispoziție de familia Elena şi Marius Usturoiu, cu sprijinul Mănăstirii „Sfântul Nicolae“ din Predeal, judeţul Braşov.

„Copiii sunt implicaţi în jocuri care încurajează spiritul de echipă, dezvoltă abilităţile de comunicare, socializare în grup şi antrenează fizic participanţii, prin competiţii sportive. Copiii sunt foarte încântaţi de ospitalitatea gazdelor, peisajele de vis, activităţile recreative dar mai ales de activităţile din apă. Urmează ca în zilele următoare bucuria copiilor să fie şi mai mare după ce vor merge la delfinariu, urmând apoi şi alte activităţi recreative pregătite de gazdele de la malul mării”, a spus Flavius Sava, inspector de misiune la Arhiepiscopia Sibiului.

Scopul activităților din această tabără este de a le oferi celor mici posibilitatea să își petreacă timpul liber într-un mod cât mai plăcut și folositor, de a se bucura de frumusețea litoralului românesc și, nu în ultimul rând, de a participa la diferite activități educative. Amintirile de neuitat și noile prietenii vor rămâne în inimile copiilor proveniți din familii care nu au posibilitatea materială să își petreacă o scurtă vacanță pe litoral.

„Această iniţiativă se poate constitui într-un exemplu pentru credincioşii care pot şi doresc să sprijine copii cu rezultate bune la învăţătură, dar fără posibilităţi materiale, oferind locuri gratuite în tabere, ca o încurajare în educaţia copiilor”, ne-a mai spus Flavius Sava.

Copii clujeni pelerini în Ţara Lăpuşului

Copiii din Parohia „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca au fost răsplătiți cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor cu o excursie-pelerinaj la mănăstiri din Țara Lăpușului, judeţul Maramureş, care a avut loc sâmbătă, 4 iunie. Copiii au vizitat locuri de o valoare deosebită și au aflat multe lucruri noi despre viața monahală și monumentele importante ale zonei. Însoțiți de parohul Cristian Baciu și câțiva voluntari, copiii au pornit la răsăritul soarelui, prima oprire fiind la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul” de la Dealul Mare, județul Mara­mureș, într-o poiană pitorească înconjurată de păduri de fag. După ce au vizitat locașurile mănăstirii și s-au închinat în biserica nouă a așezământului monahal, micii pelerini au luat drumul Văii Lăpușului și au ajuns în localitatea Rogoz, unde au vizitat Biserica monument UNESCO cu hramul „Sfânta Parascheva”, una dintre cele mai interesante și frumoase așezăminte sacre din Transilvania. Comoara arhitecturală de lemn ce datează din anul 1663 le-a fost prezentată celor mici de părintele Ioan Chirilă, care le-a arătat totodată și muzeul de obiecte tradiționale din localitate. Impresionați de istoria și frumusețea monumentului de la Rogoz, copiii au pornit spre Mănăstirea Lăpușu Românesc, unde maicile le-au pregătit masa, pe care cei mici au luat-o în trapeza de vară a mănăstirii. Pelerinajul în Țara Lăpușului a fost pentru cei mici un prilej de a-și îmbunătăți cultura generală și spirituală. Micii pelerini participă la numeroase activități în cadrul atelierelor „Micul Prinț” din cadrul parohiei.

Lecţie la Biserica „Sfânta Treime”

Elevii de clasa a VI-a de la Liceul de Coregrafie din Cluj-Napoca au participat la o lecție de limba română în care au învățat despre genul literar al parabolei la biserică. Ora deschisă a avut loc luni, 6 iunie, la Biserica monument istoric „Sfânta Treime” în prezența parohului Cristian Baciu, care le-a explicat elevilor în ce constă parabola și a lecturat alături de ei două dintre exemplele genului literar din Scriptură, respectiv parabola Fiului Risipitor și parabola Vameșului și Fariseului. Alături de părinte, elevii au descoperit sensul celor două povestiri, iar apoi au aflat istoria parohiei, care datează din 1795, fiind cea mai veche parohie ortodoxă din Cluj-Napoca. Elevii au plecat înapoi spre școală cu cărți pe tema spovedaniei, iconițe și dulciuri primite în dar de la parohie. Ora se înscrie în parteneriatul pe care Parohia „Sfânta Treime” îl are cu școlile din Municipiul Cluj-Napoca.

Aniversare în cartierul clujean Mănăştur

La Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur a avut loc duminică, 5 iunie, un eveniment artistic-religios, care a marcat Duminica Părinților și a Copiilor, în Patriarhia Română.

Programul artistic-religios a fost susținut de peste 50 de copii și adolescenți, care au recitat poezii, au prezentat mai multe scenete religioase și au cântat cântece, pricesne, muzică folk, fiind ajutați și de tinerii grupul parohial de tineret.

Prima duminică de după 1 iunie a fost numită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și Duminica Părinților și a Copiilor. Spectacolul a fost dedicat în primul rând familiei creștine, pe de o parte copiilor, care la final au fost răsplătiți pentru munca lor cu diplome și cadouri, dar și părinților, spectacolul fiind un dar din partea copiilor ca semn de recunoștință pentru grijă și iubire. De asemenea, prin această manifestare s-au marcat cinci ani de activități parohiale cu copiii, care în prezent se desfășoară pe trei grupe de vârstă: preșcolari, școlari și adolescenți. Pe parcursul unui an, programul parohial cuprinde în jur de 30 de întâlniri săptămânale, în cadrul căruia se desfăşoară diverse activități catehetice, creative și totodată educative, realizate de un grup de voluntari din parohie.

Nu în ultimul rând, acest spectacol a avut și un rol catehetic. Pregătirea pentru eveniment s-a desfășurat pe parcursul mai multor săptămâni, punându-se accent pe tâlcul istorioarelor puse în scenă și a poeziilor religioase. „Am încercat să-i determinăm pe copii să intre cât mai bine în rol, pentru a putea simți cum este să ai o anumită virtute sau meteahnă”, a declarat parohul Dan Hognogi.

Spectacol al tinerilor din Huedin

Parohia Huedin II, păstorită de Dan Lupuţan, protopopul de Huedin, a organizat la Casa de Cultură a oraşului un micro-concert de muzică clasică susţinut de Florin Vlad la vioară, Peter Kolcsar la pian şi Ana-Maria Vlad – profesor, şi o dezbatere cu tema „Curajul credinţei şi bucuria întâlnirii” susţinută de protos. Benedict Vesa – secretar eparhial, cu pr. Mudure Tudor – moderator. Tinerii de la Centrul Catehetic „Protopop Martir Aurel Munteanu”, al Parohiei „Sfânta Treime” Huedin II, au susţinut un micro-concert de pricesne, iar un grup de elevi de la Şcoala din Dealu Negru, comuna Călăţele au prezentat o şezătoare tradiţională.

Daruri şi activităţi cu copii din Cluj şi Bistriţa

De asemenea, în Duminca părințiilor și a copiilor, pr. Florin Ignat, asistentul social al Protopopiatului Cluj I, a împărțit cadouri pentru toți copiii din Parohia Filea de Jos.
De asemenea, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor, copiii, împreună cu profesorii voluntari de la clasele ”Sfântul Stelian” din municipiul Bistriţa au participat la programul realizat de Parohia „Sfânta Treime” din municipiu, cu activităţi specifice vârstei. Activitatea a început în biserică, prin rostirea rugăciunilor începătoare și a Simbolului de Credință de către toți cei prezenți, apoi preoţii Marius Pintican şi Tudor Mudure au rostit un cuvânt de învăţătură.