„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Ambasadorul Emil Hurezeanu, distins de Academia Forțelor Terestre din Sibiu
În cadrul unei ceremonii organizate în aula Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, ambasadorul României în Germania, jurnalistul și scriitorul Emil Hurezeanu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al instituției de învățământ universitar militar.
Ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa a avut loc în deschiderea celei de-a 24-a conferințe internaționale „The Knowledge-Based Organization”, eveniment academic desfășurat sub patronajul Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică. La această conferință participă 226 de invitați din instituţii de învăţământ superior şi centre de cercetare din România, Bulgaria, Cehia, Grecia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Ungaria şi Estonia, care au elaborat, în total, un număr de 161 de lucrări științifice.
Înainte de acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, Academia Forțelor Terestre din Sibiu a acordat și titlul de senator de onoare al instituției lui Sabin Adrian Luca, directorul Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, lui Silviu Borș, directorul Bibliotecii Județene „ASTRA” din Sibiu și conf. univ. dr. Alexandru Dan Smarandache. De asemenea, prof. dr. Vasile Năstăsescu a primit la rândul său o distincție din partea instituției sibiene.
„Puterea de rezistență a acestui oraș”
A urmat, apoi, ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa. Au fost prezenți Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, primarul Astrid Fodor, consulul Germaniei la Sibiu, Excelența Sa Hans E. Tischler, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, prof. univ. dr. Ioan Bondrea, membrii Senatului Academiei Forțelor Terestre, precum și numeroși oaspeți.
După Cuvântul „Laudatio”, citit de prof. univ. dr. Mărioara Pateșan, decanul Facultății de Științe Militare din cadrul Academiei Forțelor Terestre, rectorul instituției, generalul prof. univ. dr. Ghiță Bârsan i-a oferit ambasadorului Emil Hurezeanu diploma de Doctor Honoris Causa, precum și însemnele instituției.
„Este un moment de onoare pentru Academia Forțelor Terestre, când un om al urbei Sibiu, un om care face cinste orașului și este ambasadorul acestui oraș peste tot în lume, care a demonstrat și înainte de 1989 că se poate trăi și în democrație în România și a luptat pentru acest lucru, a acceptat de a fi membru al comunității academice militare sibiene”, a spus generalul Ghiță Bârsan.
În cuvântul său, ambasadorul Emil Hurezeanu a evidențiat rolul instituției de învățământ militar din Sibiu în dezvoltarea și viața comunității din vechea cetate transilvăneană, alături de vechiul institut teologic, actuala Facultate de Teologie Ortodoxă.
„Ceea ce am trăit ca adolescent când am început să particip la viața publică a acestui oraș, în sensul că ieșeam mai des pe stradă și în piețe lui mici, mari, între turnuri, a fost această alăturare duminica între studenții la Teologie, dintre care făcea parte și Înaltpreasfinția Sa, care a fost student la Sibiu și profesor de Liturgică, iar pe altă parte mergeau studenții, cadeții de la Școala Militară de Infanterie, Școala Militară de Transmisiuni, Școala Militară de Subofițeri, Școala Militară de Artilerie. Această încrucișare de însemne califică măreția și puterea de rezistență a acestui oraș”, a spus Emil Hurezeanu.
În finalul ceremoniei, ambasadorul Emil Hurezeanu i-a oferit rectorului Ghiță Bârsan un document facsimilat, o scrisoare de la 1873 a lui Mihai Eminescu către ministrul de externe al României din acea vreme.
Momentul festiv s-a încheiat cu un spectacol artistic oferit de Ansamblul „Gura Izvorului” Vatra Moldoviței, județul Suceava.