„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Aniversare la Academia Forţelor Terestre din Sibiu
Instituţia de învăţământ superior aniversează 20 de ani de la transformarea acesteia în academie militară şi 168 de ani de învăţământ militar românesc. La manifestările care au marcat aceste aniversări a participat şi Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Sărbătoarea prestigioasei Academii a Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ a fost marcată vineri, 12 iunie, printr-o ceremonie militară organizată pe platoul de instrucţie din cadrul instituţiei. La eveniment au participat oaspeţi de seamă, între care şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior dr. Dumitru Scarlat, prefectul Ovidiu Sitterli, rectorul Universităţii „Lucian Blaga“, prof. univ. dr. Ioan Bondrea, numeroşi ofiţeri, politiceni şi autorităţi centrale şi judeţene.
În cadrul ceremoniei, IPS Mitropolit Laurenţiu a oficiat o slujbă religioasă prin care i-a binecuvântat pe militarii sibieni şi i-a felicitat pentru devotamentul şi truda lor în a apăra patria. Din soborul slujitor au făcut parte: decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, şi protopopul de Sibiu, Ioan Coşa.
„Pe lângă mulţumirea pe care i-am adus-o lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra tuturor ostenitorilor acestei instituţii militare, adăugăm şi felicitările noastre. Binecuvântarea lui Dumnezeu să se reverse deplin asupra acestor slujitori îmbrăcaţi în haină militară. Transmitem felicitări şi binecuvântare din partea Bisericii, care este şi a fost dintotdeauna alături de oştirea românească“, a spus ierarhul.
Premii şi distincţii
Ceremonia a continuat cu alocuţiunile oaspeţilor, prin care au fost evocate momentele de început ale învăţământului militar românesc. A fost amintit momentul din 13 iunie 1847, când domnitorul Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu, înfiinţa la Bucureşti prima şcoală de ofiţeri, ale cărei tradiţii sunt purtate azi, cu onoare, de Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu.
„Încă de la început, Academia Forţelor Terestre a început să-şi asume ca misiuni fundamentale învăţământul şi cercetarea ştiinţifică, iar acum, din această perspectivă, rezultatele obţinute nu sunt deloc întâmplătoare. Aceste rezultate se bazează pe un corp de cadre de certă valoare, o bază didactică şi ştiinţifică adecvată, un management modern, mult entuziasm şi pasiune“, a spus rectorul academiei, generalul Ghiţă Bârsan.
Sărbătoarea a continuat cu un concert susţinut de fanfara militară a Garnizoanei Sibiu şi cu o conferinţă internaţională. De asemenea, cu ocazia acestei sărbători, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu a primit mai multe distincţii de apreciere a performanţelor obţinute de-a lungul timpului.