„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Și au auzit acestea unii dintre fariseii care erau cu El
Aniversarea Diviziei 4 Infanterie Gemina, la Cluj
Divizia 4 Infanterie Gemina și-a sărbătorit zilele acestea centenarul printr-o serie de manifestări. Miercuri dimineața, de la ora 10.00, a avut loc în Piața „Avram Iancu”, ceremonia militară de decorare a Drapelului de Luptă, cu Ordinul „Virtutea Militară în grad de Ofițer, cu însemn pentru militari, de pace”. La ceremonia militar-religioasă au participat militari și oficialități județene și naționale, alături de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a oficiat o slujbă de Te Deum înconjurat de preoți militari. Ierarhul a vorbit, apoi, cu prilejul împlinirii 100 de ani de la înființarea Armatei a IV-a despre două mari virtuți: credința în Dumnezeu și atașamentul și dragostea față de valorile naționale.
Festivitatea dedicată sărbătoririi centenarului Deviziei a 4-a Infanterie Gemina a continuat în Piaţa „Ştefan cel Mare”, unde a avut loc o a doua ceremonie de dezvelire a unei plăci comemorative în faţa sediului Comandamentului Diviziei. Manifestările dedicate aniversării centenarului Diviziei 4 Infanterie Gemina au debutat marți, 16 august, cu o expoziţie de tehnică şi echipamente militare organizată la Batalionul 317 Cercetare Vlădeasa. Tot marți a fost inaugurat primul muzeu cu tehnică militară în aer liber, amenajat în apropierea poligonului din Someşeni. Armata a IV-a s-a înfiinţat în noaptea de 14/15 august 1916, prin Înaltul Decret, semnat de regele Ferdinand I al României. Primul comandant a fost generalul de divizie Constantin Prezan, cel care, în 1930, a fost distins cu gradul suprem de mareşal.



.jpg)