„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Apărătorii ortodoxiei în timpul comunismului omagiați la Cluj-Napoca
La paraclisul Bisericii „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” a avut loc duminică, 14 mai, un eveniment închinat apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului, intitulat „Poezia în cătușe – Versul-Rugăciune și Poetul-Apostol”, o evocare a poetului mărturisitor Radu Gyr. Cu această ocazie a fost subliniat rolul pe care poezia compusă în spatele gratiilor l-a avut în viața duhovnicească a celor întemnițați.
Evenimentul intitulat „Poezia în cătușe – Versul-Rugăciune și Poetul-Apostol” face parte dintr-o serie inițiată în luna martie cu o seară dedicată femeilor mărturisitoare din temnițele comuniste. De data aceasta, organizatorii au ales să facă o evocare a poetului mărturisitor Radu Gyr, subliniind rolul pe care poezia compusă în spatele gratiilor l-a avut în viața duhovnicească a celor întemnițați.
Manifestarea a fost deschisă cu un moment poetic, un recital din versurile lui Radu Gyr, susținut de Elena Ivanca, actriță la Teatrul Național din Cluj-Napoca.
După vizionarea unui material video, din care cei prezenți au putut afla mai multe despre rolul important pe care poezia l-a jucat în temnițe, din mărturiile unor supraviețuitori (Aspazia Oțel Petrescu, Tudora Cristea, Demostene Andronescu, Virgil Totoescu, Ile Tudor etc.), a urmat o conferință susținută de profesoara Crina Palas, doctor în literatura detenției și rezistenței anticomuniste. Aceasta a făcut o analiză profundă a poeziei lui Radu Gyr, iar la final a prezentat publicului un panou cu obiecte realizate în detenție de mărturisitorii Ilie și Mara Banciu.
Seara s-a încheiat cu un alt recital susținut de actrița Elena Ivanca.
La final, parohul Ioan Goje a luat cuvântul pentru a mulțumi invitatelor și tinerilor din parohie care s-au ocupat cu organizarea acestui eveniment. Acesta a subliniat, de asemenea, importanța pe care cinstirea martirilor din temnițele comuniste o are în viața bisericii și a țării, și a mulțumit Sfântului Sinod pentru inițiativa de a-i omagia anul acesta pe cei care au mărturisit dreapta credință în timpul prigoanei comuniste.