„Apostolul“ românesc tipărit de diaconul Coresi

În perioada în care diaconul Coresi tipărea la Braşov „Apostolul” în limba română, existau mai multe traduceri din limba slavonă, pe care Coresi şi colaboratorii săi le putea întrebuinţa. Cartea coresiană se dovedeşte a fi prima ediţie a „Apostolului” în limbă română şi a fost tipărită la Braşov. În privinţa datării, însă, s-au emis mai multe ipoteze.

Cartea de cult indispensabilă Bisericii Ortodoxe din toate timpurile, „Apostolul” (de la grecescul „apostolos” - trimisul), numită în epocă medievală şi „Praxiu” (sau Praxapostol), cuprinde textele biblice care se citesc pe tot timpul anului bisericesc. Cartea este împărţită în pericope, care redau Faptele Apostolilor, Epistolele Pauline (14 la număr) şi şapte epistole soborniceşti (ale apostolilor: Iacob, Petru, Ioan şi Iuda Tadeul). Prima împărţire în pericope a făcut-o Evagrie Ponticul (secolul IV) şi diaconul din Alexandria, Eutelie, adăugând şi texte din Psalmi, care ulterior au fost excluşi, rămânând doar prochimenul şi „Aliluia”, rostite la sfârşitul citirii Apostolului.

Datorită întrebuinţării „Apostolului” la fiecare slujbă bisericească, numărul manuscriselor şi al tipăriturilor este impresionant. Numai în bibliotecile din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Braşov, cercetate de Elena Linţa, se semnalează prezenţa a 18 manuscrise slavo-române din veacurile XIV-XVI. Dimitrie Liubavici tipărea înaintea lui Coresi, la Târgovişte, „Apostolul” slavon destinat tuturor ţinuturilor româneşti.

În perioada în care diaconul Coresi tipărea la Braşov „Apostolul” în limba română, existau mai multe traduceri din limba slavonă, pe care Coresi şi colaboratorii săi le putea întrebuinţa. Între 1 septembrie 1559 şi 31 august 1560, popa Bratul, parohul bisericii din Şchei (1542-1576) a copiat un manuscris copiase bilingv (slavă-română).
Manuscrisul a fost descoperit de Grigore Creţu la mănăstirea Suceviţa şi cuprinde 474 pagini, scris pe hârtie cu filigran braşovean, coroană cu vulpe (Ion Gheţie, „Originile scrisului în limba română”, București, 1985).

Altă copie românească, datată pentru anii 1563-1583, se află în „Codicele Voroneţian”, fiind descoperită tot de Grigore Creţu în 1871 la Mănăstirea Voroneţ şi predată Academiei Române. Cele 85 file, în format 8°, pe hârtie sileziană (filigran – mistreţ) sunt datate între anii 1563-1583 („Codicele Voroneţian”, ediţie Mariana Costinescu, Bucureşti, 1981).

În sfârşit, şi o a treia carte cu acest conţinut este cunoscută sub numele „Apostolul Iorga” (descoperit de marele istoric în 1906, „Codicele Voroneţian”, ediţie Mariana Costinescu, Bucureşti, 1981) şi datată tot pentru perioada coresiană (1551-1593).

Investigaţiile lingviştilor şi ale filologilor au putut confirma o filiaţie între textele acestor manuscrise - implicate, de altfel, în viaţa cărturărească a Braşovului - şi tipăritura coresiană (Ion Gheţie).
Deosebit de importantă este scrisoarea din 1532 care consemna sosirea la Wittenberg a unui învăţat din Moldova, care dorea să tipărească în română, poloneză şi germană cele patru Evanghelii, „Apostolul” şi „Epistolele” lui Pavel, deci Noul Testament (Ştefan Papacostea, „Moldova în perioada Reformei. Contribuţii la istoria societăţii moldoveneşti în veacul al XVI-lea”, în Studii, XI, 1958, nr. 4, p. 62-63), ceea ce-l convinge pe P. P. Panaitescu că la acea dată, 1532, existau deja traduceri româneşti ale Evangheliilor şi „Apostolului” (P. P. Panaitescu, „Începuturile şi biruinţa scrisului în limba română”, București, 1965, p. 119-120).

Prima ediţie în limba română

Cartea coresiană se dovedeşte a fi prima ediţie a „Apostolului” în limbă română. Cunoscută fiind doar printr-un singur exemplar, în anul 1903, când se tipărea Bibliografia Românească Veche, adică prin exemplarul de la Muzeul Naţional de Antichităţi, studiat de Grigore Creţu şi datat pentru anul 1570 (Grigore Creţu, „Întâiul Praxiu sau Apostol românesc tipărit pe la 1570” în „Revista pentru Istorie, Arheologie şi Filologie”, an III, vol. V, Bucureşti, 1885, p. 29), în prezent este cunoscut prin alte trei exemplare, păstrate la Biblioteca Academiei Române, toate incomplete, lipsindu-le chiar şi Epilogul, motiv pentru care s-au oferit interpretări diferite privind anul editării.

Patru file au fost identificate de L. Demeny în Biblioteca Publică din Sankt Petersburg (cf. Ion Gheţie, Al. Mareş).

Tipărit in folio (297x187 mm), cele 124 file, grupate în caiete de opt file, 20-22 r./pag, cu două feluri de iniţiale (unele simple, altele ornate), pe hârtie braşoveană (filigran: coroană pe scut rotund), cu tipul de litere I, după clasificarea lui F. Hervay, „Apostolul” coresian cuprinde „Faptele Apostolilor” şi „Epistolele” în limba română şi doar notele tipiconale în slavonă. Din calculul textului integral se presupune că lipsesc 11 caiete de la sfârşitul cărţii, textul constând astfel din 320 file, adunate în 40 caiete, cu signatură chirilică la începutul şi sfârşitul fiecărui caiet, element tipic tiparului coresian.

Tipărirea la Braşov, a „Praxiului”

Cum diaconul Coresi menţiona în Epilogul din „Tâlcul Evangheliilor” că tipărise şi „Praxiul’’ (Apostolul) nu există nici un dubiu că el este editorul acestei cărţi. Nici localizarea pentru Braşov nu a pus probleme, întrucât hârtia folosită este exclusiv braşoveană, şi la 1570, la Braşov se mai găseau 70 de exemplare nevândute de Apolonia Hirscher (P.P. Panaitescu).

În privinţa datării, însă, s-au emis mai multe ipoteze. La sfârşitul veacului trecut, cum am arătat mai sus, Grigore Creţu, propune ca an de datare 1570, pentru ca la 1933, Lucian Predescu, în monografia dedicată diaconului Coresi, să propună anul 1563, dată acceptată şi de autorii Bibliografiei Româneşti Vechi.

Prin studiul filigranologic, G. Blucher şi apoi Genrnot Nussbacher, se încadrează această carte între 15 mai şi 15 decembrie 1566 (Gernot Nusbacher, „Coresi – Druck aus Klausenburg?”, în „Carpaten Rundschau“, IV (XV), 1971, nr. 22, p. 9).

Aprecieri filologice şi lingvistice asupra acestei tipărituri coresiene se cunosc mai ales prin ediţiile realizate mai întâi de I. Bianu, cu facsimile, (I. Bianu, „Texte de limbă română din secolul XVI. II. Pravila sfinţilor Apostoli, tipărită de diaconul Coresi în Braşov între 1570-1580 (Fragment)”, Bucureşti, Cultura Naţională, 1925) şi Maria Costinescu („Codicle Voroneţian”).

În privinţa izvorului folosit, au existat aprecieri multiple, cartea coresiană fiind pusă în relaţie cu Codicele Voroneţian şi Apostolul popei Bratu, scris în Şcheii Braşovului între anii 1559-1560.
Dovedindu-se a fi cartea de cult pe deplin folositoare, „Apostolul” a cunoscut numeroase reeditări la intervale destul de mici, dintre care menţionăm: 1683 sub patronajul voievodului Şerban Cantacuzino şi a mitropolitului Teodosie, la Bucureşti; 1704, la Buzău, sub patronajul aceluiaşi mitropolit Teodosie şi al episcopului Damaschin, în timpul voievodului Constantin Brâncoveanu; 1743, două editări, mai întâi la Bucureşti, se reeditează Apostolul de la Buzău de mitropolitul Neofit sub patronajul voievodului Mihai Racoviţă, şi concomitent, la Buzău, cu binecuvântarea episcopului Metodie; 1747, la Râmnic, episcopii Neofit şi Climent, în timpul lui Nicolae Mavrocordat; 1756, la Iaşi, mitropolitul Iacov în timpul lui Mihai Racoviţă; 1767, la Blaj, Petru Râmniceanu, tipograf, în timpul împărătesei Maria Tereza; 1774, la Bucureşti, mitropolitul Grigore, sub domnia lui Al. Ipsilanti; 1784, tot la Bucureşti, acelaşi mitropolit, sub domnia lui Mihai Şuţu; 1802, la Blaj, de episcopul greco-catolic Ioan Bob; 1820, la Bucureşti, mitropolitul Dionisie, în timpul lui Al. Nicolae Şuţu. Ultimele ediţii sinodale s-au editat sub patronajul patriarhului Justinian, în anii 1950, 1960, 1974.