„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Arhim. Dumitru Cobzaru a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al comunei Mărișelu, Bistriţa-Năsăud
Credincioșii din Domnești, comuna Mărişelu, judeţul Bistrița-Năsăud, au sărbătorit pe ocrotitorii Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitate. Sfânta Liturghie a fost oficiată de arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, iar din sobor au făcut parte: starețul Mănăstirii Nicula, arhim. Nicolae Moldovan, preotul militar Cristian Marțian, președintele asociației „Sfântul Atanasie Todoran” din Bistrița, parohul din Domnești, Lucian Blaga, alături de alți preoți. Arhim. Dumitru Cobzaru a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat că „omul este bogat și sărac, are în el raiul și iadul, prăpastia este în el și în afara lui, trăiește la marginea prăpastiei, pe muchie de cuțit”.
La finalul slujbei, primarul comunei Mărișelu, Horia Călin Petruț, i-a acordat arhim. Dumitru Cobzaru titlul de „Cetățean de Onoare” al comunei Mărișelu, iar parohul Lucian Blaga i-a mulțumit exarhului pentru implicarea în viața comunității din zonă. La eveniment au fost prezenţi: oficialități locale și județene, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Victor Frenț, vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița, Vasile Puica, interpreta de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean, scriitorul și jurnalistul Menuț Maximinian, reprezentanți ai consiliului local, membrii consiliului și comitetului parohial.
Ahim. Dumitru Cobzaru este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu studii de master și doctorat, în prezent fiind doctorand al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, filiala Cluj. Pe lângă ascultările de secretar şi eclesiarh avute la Nicula, a îndeplinit şi alte ascultări, ca egumen la Mănăstirea „Sfânta Treime” Soporul de Câmpie, duhovnic la Mănăstirea „Sfântul Evanghelist Luca” Dobric, pedagog la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, preot militar în garnizoana Dej, unde a amenajat o capelă. Între 2000–2009 a fost stareţ al Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” Nicula, unde a iniţiat, alături de Mitropolitul Bartolomeu Anania, programul de rectitorire a vetrei monahale. S-au construit o nouă și monumentală biserică și o casă de creație, „Casa Mitropolitul Bartolomeu”, care cuprinde: reședința chiriarhului, atelierele de pictură, biblioteca și muzeul. S-au mai construit Centrul de conferințe „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” și ferma, prin programul de finanţare SAPARD. A fondat Editura „Ecclesia” a Mânăstirii Nicula, fiind şi membru fondator, în calitate de stareț al Mănăstirii, al Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”, din 2008. Între 2002-2008 a fost preşedintele Consistoriului Monahal Eparhial, iar, din 2012 este membru titular în Consistoriul Superior Bisericesc Monahal. A fost numit exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului pe 1 mai 2008, şi este slujitor al Catedralei Mitropolitane din 8 ianuarie 2009. Este autor a numeroase cărţi, iar cea mai recent lansată este ediţia bilingvă, română-spaniolă și română-franceză, cu titlul „Fiule, m’am vrut să-ți fiu candelă de ceas târziu…!”, apărută la Editura Renașterea.