„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Artă Bizantină, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET), instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, găzduiește până în 31 martie expoziția „Patrimoniu imaterial universal”, inițiată de grupul de artiști „Sfântul Ioan Damaschin”, în cadrul celei de-a XV-a ediții a Zilelor Artei Bizantine la Cluj-Napoca.
„Principala atracție a expoziției este reprezentată de lucrările în mozaic realizate de studenții secției de Artă Sacră a Facultății de Teologie a Universității «1 Decembrie 1918» din Alba Iulia. Inspirate de marile creații elenistice și paleocreștine, cele 15 lucrări reprezintă rodul bogat al instruirii însușite sub îndrumarea profesorului Sorin Albu pe parcursul a doar patru luni. Precizia execuției și armonia paletei cromatice folosite lasă însă impresia unei îndelungi ucenicii, de unde și concluzia că expozanții reprezintă o reală promisiune pentru viitorul artei mozaicului în România”, conform organizatorilor.