„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Ateliere de vară la Centrul „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” din Brașov
Pentru zilele de vacanță din lunile iulie și august, Centrul cultural „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” din Brașov, coordonat de părintele Ciprian Nistor, organizează o serie de ateliere dedicate copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani.
Centrul cultural „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” din Brașov desfășoară în această peroadă activități de vacanță, precum atelierul pentru tinerii electroniști, desfășurat săptămânal, de la începutul lunii iulie, în fiecare marți și joi; atelierul de radiolocație care se va organiza lunar, în zilele de sâmbătă – 14 iulie și 18 august; atelierul de creație pentru începători și pasionați (copii și adulți) în cadrul căruia participanții se vor putea bucura de pictură pe lemn și deprinderea de meșteșuguri noi. Acest atelier este programat tot la sfârșit de săptămână, sâmbătă, în 21 iulie.
„Lista de înscrieri este încă deschisă pentru atelierele care nu sunt încă în desfășurare. Îi invităm pe toții copiii, tinerii și adulții, care vor să își petreacă timpul liber cu folos, să ni se alăture. Participarea la activitățile menționate este gratuită, iar bucuria devine deplină atunci când, înainte de a începe orice lucru, ne unim în rugăciune și ne lăsăm în mâna lui Dumnezeu. Pentru detalii și informații legate de activitățile organizate la Centrul cultural «Sfântul Ierarh Luca al Crimeei», ne puteți contacta și pe pagina de facebook a Capelei cu același nume”, ne-a spus pr. Ciprian Nistor.
Tineri implicați în comunitate
Copiii și tinerii din Brașov au avut posibilitatea să participe în acest an și la alte activități organizate de asociația amintită. Astfel, în Postul Mare, la Capela Universitară „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” și „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din Brașov, voluntarii asociației (tineri, părinții și copii), au confecționat mărțișoare și au pregătit daruri pentru pacienții internați în secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. La început de martie, fiecare pacientă a primit un mic dar, un mărțișor și un pachet cu fructe. La rândul lor, bărbații internați, au primit câte un pachet cu fructe, iar pentru soțiile lor câte un mărțișor. Părintele Ciprian Nistor împreună cu părintele Cosmin Irimie de la Capela „Sfântul Ierarh Nectarie” a Spitalului de Oncologie au împărțit iconițe întregului personal medical și pacienților. În aceeași perioadă, voluntarii Asociației „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei”, împreună cu tineri din Frăția Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” au cumpărat lemne și le-au transportat la locuința unei familii nevoiașe din Brașov, o mamă cu patru copii, care nu a avut posibilitatea achiziționării de lemne pentru iarnă. La finalul lunii aprilie și începutul lunii mai s-au materializat mai multe proiecte ale asociației. Sub îndrumarea părintelui Ciprian Nistor, studenții de la Specializarea Electrotehnică din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor de la Universitatea „Transilvania” din Brașov au participat la două evenimente importante pentru comunitatea academică brașoveană: „Absolvenți în fața companiilor (AFCO 2018)” și „Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești (SCSS 2018)”. În cadrul acestor două manifestări, studenții au prezentat câteva lucrări practice, necesare în contextul actual al utilizării surselor de energie regenerabilă.
Asociația „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” din Brașov are ca principal scop organizarea de activități complementare misiunii pastorale, respectiv acțiuni social filantropice și cercetare teologică. Principalele obiective al asociației sunt: activităţi de cercetare inter și transdisciplinare din domeniul științific (medical, ingineresc, fizică, bioinginerie, biofizică, bioetică și teologie ortodoxă); susținerea proiectelor de cercetare științifică; organizarea de conferințe pentru promovarea acțiunilor științifice și pastoral-misionare; sprijinirea copiilor și a tinerilor proveniți din familii sărace sau dezorganizate, a persoanelor vârstnice sau cu handicap, a celor cu pensii mici și a celor aflate în nevoie; promovarea educației moral-religioase și a valorilor creștin-ortodoxe.