„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Au început la Sibiu cursurile pentru lucrătorii cu tinerii
Peste 40 de tineri din parohiile oraşului Sibiu şi din împrejurimi au participat sâmbătă, 23 ianuarie, la primul curs de lucrători cu tinerii din parohii, organizat de Departamentul pentru tineret al Arhiepiscopiei Sibiului. Cursul de formare a lucrătorilor cu tinerii face parte din Proiectul „O zi cu tinerii în parohie”.
Primul modul al cursului început sâmbătă a adunat tineri din parohiile sibiene, selectaţi de preoţii parohi pentru a deveni lucrători cu tinerii din comunităţile parohiale. Iniţiativa acestui proiect aparţine Departamentului pentru tineret al Arhiepiscopiei Sibiului şi vine în contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox. Viitori lucrători cu tinerii din parohii s-au adunat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, unde reprezentanţii Departamentului de tineret, diac. Marius Tofan şi diac. Alexandru Ioniţă, alături de regizorul de film şi pedagogul teatral Mirona-Ioana Tatu, au prezentat cursul, activităţile din cadrul modulelor, scopul acestora şi aplicaţiile practice.
„Cursul de lucrători cu tinerii este alcătuit din module teoretice și aplicații practice în mai multe parohii sibiene, pe durata unui an și cu o frecvență lunară, în ultima sâmbătă a lunii respective. Lucrătorii de tineret au fost selectați de mai mulți preoți parohi din Sibiu şi vor lucra în regim de voluntariat. Fiecare biserică din Sibiu va avea un grup de tineri, cu vârstele cuprinse între 12 și 18 ani, care vor fi invitați să se implice în activitățile coordonate de lucrătorii de tineret, în cadrul aplicaţiilor practice organizate de două ori pe lună”, ne-a spus diac. Marius Tofan.
Jocuri şi activităţi diverse
După prezentarea obiectivelor acestui curs, participanţii au avut posibilitatea să se prezinte, să discute cu formatorii despre aşteptările lor de la acest curs şi despre relaţionarea lor cu tinerii din parohia din care provin. Mai apoi, participanţii au primit mai multe informaţii despre jocurile de cunoaștere, de comunicare, de creativitate sau competiționale, activităţi pe care le pot face cu tinerii în cadrul întâlnirilor din parohii.
De asemenea, au fost prezentate şi alte activităţi ce pot fi organizate în cadrul aplicaţiilor practice, cum ar fi: cerc de lectură biblică, convorbiri duhovnicești pe teme diverse, în care invitatul sau invitații oferă răspunsuri duhovnicești întrebărilor puse de tineri, seminar cu experţi din diferite domenii de activitate, cenaclu literar, de poezie, cenaclu muzical, serată muzicală, seară de povești, seară socială, de relaxare, de jocuri diverse, cor și / sau cursuri de muzică bisericească, cerc de teatru și artele spectacolului, proiecții de film, însoțite de dezbateri, curs de pictură de icoane, şezători pentru fete, în care să învețe să lucreze diverse obiecte de artizanat, artă populară sau de vestimentație, curs de dansuri populare românești, întreceri sportive între grupuri de tineri din parohii diferite, excursii, tabere, pelerinaje, vizite la muzee, acțiuni filantropice, de ajutorare a oamenilor sărmani, a celor cu nevoi speciale din parohii, acțiuni de ecologizare a unor spații verzi, curs de nutriție, diverse cursuri de dobândit abilități practice.
În cadrul cursului s-a discutat şi posibilitatea organizării unei tabere de educaţie montană în staţiunea Bâlea Lac. Primul curs a fost urmat de o întâlnire informală la Schitul „Schimbarea la Faţă” din stațiunea Păltiniș, organizată duminică, 24 ianuarie. Aici, cursanţii au participat la Sfânta Liturghie, la o agapă în trapeza schitului și apoi la o după-amiază de săniuș și schiat.