„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Binecuvântare pentru noua biserică din Delureni, Bistrița-Năsăud
Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 17 noiembrie, în mijlocul credincioșilor din Delureni, comuna Urmeniș, județul Bistrița-Năsăud, pentru a binecuvânta noul locaș de cult, cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
IPS Mitropolit Andrei a oficiat, după slujba de binecuvântare, prima Sfântă Liturghie în acest lăcaș de cult. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, între care protopopul de Bistrița, Alexandru Vidican, fostul protopop de Mureș, Nicolae Șincan, starețul Mănăstirii Parva, județul Bistrița Năsăud, protosinghelul Chiril Zăgrean, parohul Gavrilă Zăgrean și preoți din parohiile învecinate. După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Omul mediocru”, cu referire la Cartea Apocalipsei, a Sfântului Ioan Teologul, capitolul 3, versetul 15-16: „Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea”.
La finalul slujbei, parohul Gavrilă Zăgrean i-a mulțumit ierarhului, preoților și tuturor credincioșilor prezenți. Pentru activitatea misionară și gospodărească de la Delureni, ierarhul l-a hirotesit sachelar pe parohul Gavrilă Zăgrean. Primarul comunei Urmeniș, Dumitru Tomșa, comună de care aparține localitatea Delureni, alături de alți binefăcători care au ajutat la ridicarea locașului de cult, au primit „Diplome de aleasă cinstire”. La slujbă au luat parte numeroși credincioși, autorități centrale, județene și locale, alături de numeroși invitați din județele Bistrița-Năsăud și Mureș. Construcția locașului de cult cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” a început în anul 2007, iar în prezent este pregătit pentru a fi pictat.
În continuare, a fost lansat și prezentat volumul „Vieți pierdute. Idealuri risipite ale luptătorilor anticomuniști «Gărzile Libertății» din Delureni, județul Bistrița-Năsăud”, carte scrisă de Mihai-Iosif Stupinean, alături de Constantin Cătinean și Alexandru Albuț. Volumul a fost prezentat de poetul Nicolae Băciuț, directorul Direcției Județene pentru Cultură Mureș.
Evenimentele au continuat la monumentul eroilor din Primul și al Doilea Război Mondial, lângă care s-a ridicat și un monument în amintirea jertfei luptătorilor din organizația anticomunistă „Gărzile Libertății” din satul Delureni. Cu acest prilej, IPS Mitropolit Andrei a binecuvântat monumentul și a rostit o ectenie pentru eroii localității. Au luat cuvântul subprefectul județului Bistrița-Năsăud, Ciprian Ceclan-Oprea și părintele Vasile Rus din Parohia Nepos. La eveniment au mai fost prezenți ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș și vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Ioan Țintean.
La final a avut loc un program artistic dedicat Centenarului, susținut de elevii Școlii Gimnaziale din Urmeniș, coordonați de prof. Mihaela Cozma, directorul școlii și prof. Ioan Kertesz.