„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Binecuvântări şi ceremonii de Ziua Pompierilor din România
Ziua Pompierilor a fost sărbătorită la Sibiu vineri, 13 septembrie, printr-o ceremonie organizată în Piața Mare din oraș, unde Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a săvârșit o slujbă de binecuvântare a celor care lucrează în cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu. La Timişoara a avut loc o ceremonie pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane.
La ceremonia de aniversare a celor 171 de ani de existență a pompierilor români au fost prezente, în Piaţa Mare din Sibiu, autorități județene și locale, între care prefectul Sibiului, Maria Minea, președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, viceprimarul Corina Bokor, numeroși ofițeri, militari și alți oaspeți. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” din Sibiu au adus în Piața Mare o parte din tehnica folosită la stingerea incendiilor sau în alte cazuri de urgență, iar sibienii au avut posibilitatea să le admire și să transmită felicitări și mulțumiri celor care le sunt aproape atunci când se confruntă cu situații nedorite.
Slujba de binecuvântare a pompierilor sibieni a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurențiu, alături de ierarh fiind protopopul de Sibiu, Ioan Coșa, și preotul militar Florin Pavel. La finalul slujbei religioase, ierarhul i-a felicitat pe pompieri la această zi aniversară și le-a mulțumit pentru efortul lor de a salva vieți și bunuri materiale.
„Lângă această rugăciune de binecuvântare prin care am invocat pogorârea harului lui Dumnezeu peste pompierii românii aducem recunoștința și mulțumirea noastră pentru misiunea pe care această unitate militară o împlinește pentru noi toți, pentru apărarea vieții și a bunurilor materiale. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască tuturor sănătate și împlinirea misiunii încredințate. La cât mai puține misiuni, dar la cât mai multe reușite pentru binele nostru al tuturor și pentru împlinirea misiunii dumneavoastră! La mulți ani pompieri români!”, a subliniat ierarhul.
Inspectorul-șef al ISU Sibiu, colonelul Laurențiu-Cosmin Balcu a subliniat în cuvântul adresat pompierilor sibieni importanța misiunii lor în comunitățile din județ.
„Trăim cu emoție momente de suflet, în care ne cinstim și ne comemorăm eroii și ne plecăm capetele în semn de omagiu și de apreciere față de sacrificiul lor suprem. Și pentru că suntem datori să le continuăm eforturile, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Cpt. Dumitru Croitoru» al județului Sibiu se dezvoltă permanent ca instituție modernă, aflată în slujba comunității. Se spune că viața poate fi înțeleasă numai privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte. Acest lucru se întâmplă și în meseria noastră, ne asumăm trecutul și păstrăm adânc înrădăcinate valorile perene care ne călăuzesc activitatea, iar de acolo ne luăm puterea de a ne continua menirea, de a ne adapta permanent activitatea și felul de a gândi răspunsuri provocărilor timpurilor în care trăim”, a spus colonelul Laurențiu-Cosmin Balcu. Apoi, colonelul Laurențiu-Cosmin Balcu a citit mesajul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, general de brigadă, Dan Paul Iamandi. În a doua parte a ceremoniei au avut loc avansări în grad înainte de termen, s-a premiat „Pompierul anului” și au fost oferite alte distincții pompierilor merituoși.
Pompierii din Banat și-au cinstit ocrotitorul
La 13 septembrie, de Ziua Pompierilor din România, pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane din Timișoara a avut loc o ceremonie religios-militară, la care au participat militari din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență Timiș și din Detașamentul de Pompieri militari și civili din Timișoara. Slujba religioasă a fost oficiată de pr. Ionel Popescu, vicar-eparhial, împreună cu un sobor de preoți de la Catedrala Mitropolitană, care a înălțat rugăciuni de binecuvântare și ocrotire a pompierilor militari. După alocuțiunile oficialităților locale și județene, mai mulți ofițeri, maiștri militari și subofițeri ai ISU Banat, care s-au distins prin modul de îndeplinire a misiunilor încredințate, au fost premiați și avansați în grad. La finalul ceremoniei, militarii din ISU Banat, Detașamentul de Pompieri și SMURD au defilat cu întreaga tehnică din dotare. Tot pentru a marca Ziua Pompierilor din România, ISU Timiș organizează, în Piața Victoriei, Piața Libertății și Piața Unirii din Timişoara expoziții statice cu tehnica de intervenție și puncte de informare a cetățenilor. Din 1997, Corpul Pompierilor Militari, îl are, prin decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române luată în sesiunea din 13-14 februarie 1997, pe Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș drept ocrotitor spiritual.