„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Binecuvântări şi festivităţi la începerea noului an universitar
În centrele universitare cursurile au început cu festivităţi precum şi cu Sfânta Liturghie şi slujbe de Te Deum. Cu acest prilej, studenţii şi cadrele didactice au primit binecuvântări arhiereşti, iar studenţii au fost îndemnaţi să se dedice cu seriozitate studiului.
Studenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu au început cursurile noului an universitar. Ca de fiecare dată, deschiderea anului universitar a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala mitropolitană din Sibiu de un sobor de preoți și diaconi, format din slujitorii locașului de cult și cadre didactice de la instituția de învățământ teologic universitar. La Sfânta Liturghie a participat și Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, care i-a binecuvântat pe studenți și le-a urat bun-venit celor care au pășit pentru prima dată în Facultatea de Teologie de la Sibiu. Ierarhul i-a îndemnat pe studenţi să se pregătească intelectual și spiritual pentru a deveni slujitori ai sfintelor altare și buni fii ai Bisericii străbune.
Studenții teologi și o parte a cadrelor didactice au participat, apoi, la ceremonia organizată de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu împreună cu Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din oraș, la Sala „Transilvania”, în prezența rectorilor celor două universități, a membrilor comunităţii academice.
Festivitate la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca
La începutul noului an universitar, la Capela „Sfântul Ierarh Nicolae”, a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a fost oficiată Sfânta Liturghie, apoi, în Aula facultăţii, pr. lect. dr. Benedict Vesa, cadru didactic al facultăţii, a susţinut prelgerea inaugurală „Teologia ca prietenie”.
Festivitatea deschiderii noului an universitar a continuat cu o slujbă de Te Deum oficiată în capela facultăţii de către pr. prof. dr. Ioan Chirilă, preşedintele Senatului Universităţii „Babeş-Bolyai”, pr. prof. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultăţii de Teologie, pr. conf. dr. Gabriel Gârdan, alături de arhid. Claudiu Grama, consilier de protocol în cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. La slujba de Te Deum au asistat Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Preasfinţitul Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, acad. prof. dr. Ioan Aurel Pop, rectorul UBB Cluj-Napoca, decani de la facultăți ale UBB, cadre didactice și studenți.
Cu această ocazie, IPS Mitropolit Andrei a ținut un cuvânt de învățătură, prilej cu care a vorbit şi despre inaugurarea noii cantine a Facultăţii de Teologie Ortodoxă: „Ca să fie eficient discursul nostru, învăţătura noastră, să avem cuvânt cu putere multă, încercăm ca şi baza logistică, materială să fie cu măsură şi dăm slavă lui Dumnezeu pentru că ne-a ajutat să ridicăm această clădire nouă pentru facultatea de Teologie, acest cămin pentru studenţi, iar astăzi, la început de an universitar, e o realizare mare pentru noi, sigur privită de pe alte culmi nu s-ar judeca chiar aşa, dar pentru noi este o mare realizare cantina care s-a făcut la demisolul Facultăţii de Teologie, şi pe care o vom binecuvânta acum, după slujba de Te Deum”.
Acad. prof. dr. Ioan Aurel Pop, rectorul UBB a vorbit despre „marea bucurie sufletească” de a participa la slujba de Te Deum de la începutul noului an universtar: „Să ne gândim mereu la Mântuitorul Iisus Hristos, la sacrificiul făcut pentru lume, să putem duce mai departe această provară pentru gloria numelui Lui şi pentru binele acestei instituţii pe care în rugăciunile de aici am rostit-o mereu şi am amintit-o”.
În continuare, soborul de ierarhi, preoţi şi diaconi, alături de cadrele didactice şi studenţi, au participat la inaugurarea noii cantine.
Festivităţi şi Te Deum la Alba Iulia
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a participat la festivitățile de deschidere a noului an universitar, organizate în cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. La Casa de Cultură a Studenților, în prezența oficialităților centrale, județene și locale, a cadrelor didactice universitare și a studenților, a avut loc deschiderea oficială a anului universitar 2017-2018.
După cuvântul de deschidere al rectorului prof. dr. Daniel Breaz, IPS Arhiepiscop Irineu le-a vorbit profesorilor și studenților despre dublul scop al studiului universitar: cultivarea cunoașterii prin intermediul cercetării și transmiterea cunoașterii acumulată ca știință studenților: „Atât crearea cunoștinței cât și însușirea cunoștinței trebuie să fie îmbibate de harul dumnezeiesc și de credință în Dumnezeul Cel viu pentru ca să stea în slujba omului, să fie de folos acestuia și societății postmoderne. Trăind într-o lume marcată de flagelul secularismului, de ateism și de criză morală, departe fiind de Dumnezeu, noi rătăcim în labirintul sumbru al nebuniei, confuziei și nesiguranței. Însă, trăind aproape de Dumnezeu, noi primim lumina, cunoaștem adevărul și conștientizăm sensul adevărat al existenței noastre”.
IPS Arhiepiscop Irineu a oficiat slujba de Te-Deum în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă și a adresat studenților în teologie un cuvânt duhovnicesc despre modelul Maicii Domnului și despre grija ei față de cei care o cinstesc și o cheamă spre ajutor: „Vă îndemn să o urmați pe Maica Domnului, căutând să imprimați în viața personală virtuțile ei, dragostea pentru Dumnezeul Cel viu, compasiunea pentru oameni, hărnicia, evlavia, sensibilitatea pentru Divin și pasiune pentru adevărul care salvează, care mântuiește. Urmând exemplul luminos al Maicii Domnului și venerând-o după vrednicie, veți primi iluminare, împrospătare sufletească și împlinire binecuvântată în studiu și în existența voastră. Îl rog pe Hristos, Învățătorul divin, ca pentru rugăciunile Preacuratei Sale Maici să vă binecuvinteze pe toți, profesori și studenți deopotrivă, și să vă facă parte de satisfacții multiple și de frumoase împliniri în noul an universitar care a început”.
În final, pr. prof. dr. Mihai Himcinschi, decanul facultăţii a urat bun venit noilor studenți și a prezentat mai multe aspecte administrative legate de orarul cursurilor și de programul de rugăciune, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Nou an universitar la Oradea
La începtul noului an universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din cadrul Universităţii din Oradea s-a oficiat Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum, în paraclisul „Sfântul Teodor Studitul” al facultăţii, cu participarea cadrelor didactice, a studenţilor și masteranzilor facultăţii şi a altor invitaţi.
Părintele prof. dr. Dumitru Megheşan, decanul facultăţii, a evidențiat faptul că „tinerii studenți sunt chemați să devină semănători de cuvinte și de har” şi i-a felicitat pe toţi cei care au optat pentru această misiune, asigurându-i că „au făcut o alegere înţeleaptă, iar bucuriile şi împlinirile care vor veni vor fi înălţătoare”.
După oficierea programului liturgic, cadrele didactice şi studenţii s-au îndreptat spre Sala Polivalentă din Campusul universitar, unde a avut loc deschiderea oficială a anului universitar 2017-2018, în prezența Preasfințitului Sofronie, Episcopul Oradiei, și a altor invitați. Momentele festive s-au încheiat cu întâlnirea studenţilor din anul I de la specializarea Teologie Pastorală cu îndrumătorii de an.
Binecuvântări pentru studenţii băimăreni
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Sfânta Liturghie cu ocazia deschiderii noului an universitar la Domeniul Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul”. Din soborul slujitor au făcut parte consilierii eparhiali pr. Cristian Ştefan şi arhim. Ioachim Tomoiagă, precum şi cadre didactice între care conf. dr. Adrian Gh. Paul, prodecan al Facultăţii de Litere şi coordonatorul Domeniului Teologie Ortodoxă de la Centrul Universitar „Nord” Baia Mare, alături de alţi preoţi.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala studenţească a teologilor ortodocşi băimăreni „Sfântul Ioan Damaschin”, dirijată de pr. lect. dr. Teofil Stan.
În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit diacon teologul Vlad Marian Verdeş pe seama Catedralei Episcopale, din cadrul Centrului Eparhial, care, s-a implicat în activități culturale şi cu tinerii. Domeniul Teologie Ortodoxă al Centrului Universitar „Nord” din Baia Mare are înscrişi 160 de studenţi teologi, la diferite forme de specializare.
Acest an universitar „să-l punem sub ocrotirea lui Dumnezeu, care să dăruiască sănătate, înţelepciune, lumină, putere şi să-i ferească de tot ce-i rău pe tinerii studenți. Teologia este perla din coroana învăţământului universitar, nu cenuşăreasa. În perioada de glorie a civilizaţiei creştine europene Teologia şi Filozofia patronau învăţământul universitar”, a spus PS Episcop Iustin, care a adpugat că „teologii trebuie să fie model şi pildă, ţinând cont de faptul că noi, Biserica lui Hristos, învăţământul teologic rămânem fideli Evangheliei, fideli Sfintei Scripturi, fideli lui Dumnezeu”.
Ierarhul a participat, apoi, la festivitatatea de deschidere, alături de oficialităţi şi de conducerea Centrului Universitar „Nord” din Baia Mare, unde studiază peste 1.600 de studenţi. În cuvântul său, PS Episcop Iustin s-a referit la misiunea pe care o au studenții de a păstra, după absolvire, normalitatea în societatea românească: „Socotim că cel mai de preţ lucru pe care îl puteţi face este să acumulaţi cât mai multe cunoştinţe, păstrându-vă starea de normalitate cu care veniţi în societatea băimăreană, în societatea academică de aici, păstrându-vă valorile creştine, păstrându-vă frumuseţea sufletului şi promovând şi purtând de grijă faţă de viitorul acestei ţări”.