„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Căminul pentru vârstnici din localitatea bihoreană Ponoară a fost sfințit
Căminul pentru vârstnici ocrotit de Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon din localitatea bihoreană Ponoară a fost sfințit și binecuvântat, miercuri, 12 iunie, de către Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei.
În prezența echipei de coordonare a căminului, a oficialităților locale ale comunei Bratca, reprezentate de primar și viceprimar, a parohului din Ponoară, a angajaților căminului și a beneficiarilor care locuiesc aici, Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie a oficiat slujba de Sfințire a apei (Agheasma mică). Toți cei prezenți și toate camerele de locuit, bucătăria, sala de mese, grupurile sanitare și spațiile tehnice au fost stropite cu apă sfințită și unse cu untdelemn sfințit. Ierarhul a oferit centrului mai multe icoane care au fost sfințite cu acest prilej și vor fi așezate spre cinstire în spațiile generoase din cadrul căminului.
Preasfințitul Părinte Sofronie a subliniat importanța pe care Biserica o acordă lucrării filantropice, în special îngrijirii celor bolnavi, singuri și părăsiți, și a felicitat pe pr. Laurențiu Lazăr, consilier social-filantropic la Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei și președinte al Asociației Filantropia a Eparhiei Oradiei, pentru amenajarea și organizarea acestui centru pentru persoane vârstnice, unde cei care locuiesc aici beneficiază de îngrijirea oferită de echipa de medici și asistenți sociali, precum și a voluntarilor care sunt dedicați ajutorării semenilor lor: „Cu ajutorul lui Dumnezeu am săvârșit slujba de sfințire și de binecuvântare a așezământului de la Ponoară, care este oferit de către autoritățile locale Asociației Filantropia a Episcopiei noastre, așezământ care are ca scop principal îngrijirea a 25 de persoane vârstnice. Este un cămin care funcționează sub oblăduirea și cu binecuvântarea Bisericii și ne rugăm Bunului Dumnezeu ca, bătrânețile celor care sunt internați în această casă și a celor care vor mai veni, să fie liniștite, senine și pururea sub binecuvântarea Părintelui ceresc”.
„Doresc să felicit pe toți cei care v-ați implicat în organizarea acestui cămin, în frunte cu părintele consilier al sectorului social-filantropic de la Episcopia noastră, pe părintele paroh din localitate, pe domnul primar și pe domnul viceprimar, dar și pe toți cei care sunteți aici și nu numai, care, prin generozitatea dumneavoastră, ați făcut cu putință ca acest cămin să ia ființă. Dorim persoanelor găzduite aici să beneficieze de toate facilitățile necesare, pentru ca viața lor să fie lină și ușoară”, a mai spus ierarhul.
Pr. Laurențiu Lazăr a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea pe care a oferit-o acestui centru încă de la început și pentru sfințirea acestuia și a personalului care locuiește și muncește aici, autorităților locale pentru punerea la dispoziție a clădirii în care a fost amenajat căminul și celor care zilnic se îngrijesc ca persoanele vârstnice de la centru să beneficieze de toate serviciile necesare traiului și ocrotirii sănătății.
Ierarhul a vizitat fiecare cameră din cămin și a binecuvântat pe cei 14 locatari ai centrului, precum și pe îngrijitorii, asistenții sociali și medicii care lucrează în această instituție.
Centrul pentru persoane vârstnice „Sfântul Pantelimon” din Ponoară este un serviciu social de tip rezidențial cu o capacitate de 25 de locuri, administrat de Asociația Filantropia a Episcopiei Oradiei, și oferă servicii de îngrijire personală pentru vârstnici în condiții deosebite, cu sprijinul comunității locale. Căminul și-a deschis porțile pentru beneficiari în luna august 2018, până în prezent fiind ocupat de 14 persoane vârstnice. La admiterea în centru, se încheie cu fiecare beneficiar un „Contract pentru acordarea de servicii sociale” care stipulează drepturile și obligațiile fiecărei părți contractante și tipurile de servicii sociale pe care le poate asigura.
Rezidenții beneficiază de următoarele servicii: hrănire (masa se servește la ore fixe, de trei ori pe zi, plus două suplimente; se ține cont de regimul dietetic prescris de medic, precum și de preferințele alimentare, în limitele posibilităților); igiena personală; supraveghere continuă și menținerea sănătății; asigurarea medicației specifice.
Echipa multidisciplinară a Centrului rezidențial pentru persoane vârstnice „Sfântul Pantelimon” din Ponoară efectuează o evaluare inițială a fiecărui beneficiar, precum și reevaluări periodice, în baza cărora se stabilesc serviciile ce vor fi asigurate beneficiarului.
În cadrul Centrului se realizează o monitorizare strictă a persoanelor aflate în îngrijire, iar împreună cu personalul de specialitate se acţionează atunci când se sesizează apariţia unor modificări semnificative în ceea ce priveşte starea fizică şi psihică a acestora. În baza evaluării iniţiale efectuate de echipa pluridisciplinară (medic, asistent medical, asistent social, kinetoterapeut), se întocmește planul individualizat de intervenție, în care se menționează serviciile ce vor fi asigurate beneficiarilor. Vârstnicii de la acest cămin mai beneficiază și de servicii de recuperare medicală și socială precum: kinetoterapie, masaj; servicii de readaptare și socializare; terapie ocupațională (bucătărie, computer, diverse activități gospodărești, activități cu voluntari); terapie de dezvoltare a autonomiei personale (educație perceptivă, igiena personală, autogospodărire). Centrul rezidențial din Ponoară asigură desfășurarea activităților de încurajare și sprijin a relației cu familia și comunitatea locală, asistență socială, asistență religioasă, socializare, însoțire, reprezentare și mediere. Totodată, se organizează periodic excursii, programe de divertisment, concursuri și diverse activităţi de recreere în cadrul complexului. Echipa de coordonare a centrului este formată din: pr. Laurențiu Lazăr, consilier social-filantropic, Andrei Nicolae Criste, paroh la Ponoară și Marcela Tomuța, asistent social.