„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Iată, v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului, și nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucurați de
Capela Şcolii gimnaziale „Sfânta Ecaterina” a fost sfinţită
Capela Şcolii gimnaziale „Sfânta Ecaterina” din cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca a fost sfințită de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului, Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, în ziua de pomenire a Sfintei Ecaterina, 25 noiembrie.
Slujba de târnosire a capelei de la Şcoala gimnazială „Sfânta Ecaterina” a avut loc în prezența elevilor, a cadrelor didactice și oficialităților judeţene şi locale. IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a săvârşit, apoi, Sfânta Liturghie, în sobor de preoți, în prezenţa Preasfinţitului Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Cu această ocazie, IPS Mitropolit Andrei a precizat în cuvântul de învățătură că Biserica, Școala și Familia trebuie să fie mai aproape de elevi.
„Sub oblăduirea Seminarului Teologic îşi desfăşoară activitatea mai multe şcoli minunate: şcoala vocaţională - Seminarul propriu zis, liceul de filologie, şcoala elementară şi şcoala gimnazială. În afară de Seminar care e şcoală vocaţională, celelalte sunt şcoli obişnuite, dar noi credem că de bună calitate şi mă bucur că se întâmplă aşa, pentru că e o realitate că cea mai mare grijă trebuie să o avem faţă de copii şi faţă de tineri. Ne zice înţeleptul Solomon în Cartea Pildelor <Deprinde-l pe tânăr cu purtarea pe care trebuie să o aibă şi nicicând va îmbătrâni nu se va abate de la ea>”.
IPS Mitropolit Andrei a mai menţionat că, „din păcate, cele trei instituţii care se implică în organizarea învăţământului, respectiv familia, Biserica şi Şcoala, nu întotdeauna suntem la mare înălţime. Am dori, dar nu suntem, şi atunci ne rugăm lui Dumnezeu ca şi părinţilor şi preoţilor, şi profesorilor să le dea înţelepciune, şi ceea ce lipseşte să împlinească, pentru că este o activitate foarte importantă aceasta, aceea de a-i forma pe tineri”. Ierarhul a mai subliniat că formarea pentru viitor fără Hristos şi Evanghelie „nu poate fi, pentru că El, Hristos, ne-a adus religia iubirii, religia păcii, religia înţelegerii, a armoniei, ori cred că lucrul acesta lipseşte din spaţiul geografic al acestei lumi“.
La finalul slujbei, părintele Alexa Chira, în a cărui parohie se găsește Şcoala „Sfânta Ecaterina”, și care s-a implicat în mod deosebit pentru ridicarea capelei a fost distins cu „Crucea Arhiepiscopală”. Ceilalți ctitori au primit diplome de „aleasa cinstire”.
Dotare modernă în şcoală
Capela unităţii de învăţământ a fost amenajată în decurs de un an și jumătate, conform celor precizate de directorul Seminarului Teologic Ortodox, părintele Liviu Vidican Manci. De asemenea, şcoala beneficiază de condiţii moderne de studiu, cu laboratoare şi săli de clasă dotate la standarde actuale.
„Pentru Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca este o mare sărbătoare, am avut ocazia să târnosim capela destinată copiilor din ciclul gimnazial. Este de fapt reînvierea unui proiect mai vechi, din anul 2002, când Preasfinţitul Vasile Someşanul a pus piatra de temelie a acestei capele. Pe atunci, Şcoala <David Prodan> avea aproape 1000 de elevi, dar cu timpul, populaţia şcolară a scăzut foarte mult, aşa încât, în 2013, printr-o decizie a Consiliului Local Cluj-Napoca, la cererea noastră, am preluat în administrare această şcoală”, a spus Pr. Liviu Vidican Manci.
Preocuparea conducerii unităţii de învăţământ s-a îndreptat atât spre asigurarea unor condiţii moderne, de calitate, în ceea ce privește spaţiile şcolare cât şi asupra amenajării capelei.
„Am dorit ca orele să se desfăşoare în condiţiile cele mai bune. Astfel, ne-am concentrat pe laboratoare, săli de informatică ş.a.m.d. iar pe de altă parte, ne-am concentrat asupra acestei capele, pentru a o duce la bun sfârşit. În momentul când noi am preluat-o nu avea pictură, nu avea încălzire, nu avea iconostas, iar toate acestea, cu ajutorul lui Dumnezeu, într-un an şi jumătate le-am adus la bună rânduială. Acest lucru nu se putea face fără implicarea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului şi în mod deosebit a Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, care şi-a dat binecuvântarea pentru toate aceste lucrări, a domnului consilier economic Sorin Câlea, care a fost alături de noi în tot efortul pe care l-am depus, precum şi a sponsorilor şi oamenilor de bine care, aşa cum se spune în rugăciunea de la amvon, iubesc frumuseţea casei Sale. Ne bucurăm că această şcoală, acest paraclis va deservi nevoilor duhovniceşti şi spirituale ale tinerilor din clasele V-VIII de la Şcoala Gimnazială <Sfânta Ecaterina> care stă sub tutela Seminarului Teologic Ortodox”.