„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cartea „Se întorc morţii acasă”, lansată la Ocna Sibiului
La Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din oraşul Ocna Sibiului a avut loc sâmbătă, 12 septembrie, lansarea cărţii „Se întorc morţii acasă”, în prezenţa autorului Cornel Constantin Ciomâzgă. Participanţii au avut posibilitatea să afle mai multe despre cum s-a născut această carte şi despre viaţa şi activitatea scriitorului Cornel Constantin Ciomâzgă.
Evenimentul cultural din oraşul sibian a adunat numeroşi credincioşi, oaspeţi din alte localităţi şi iubitori ai cărţilor scrise de Cornel Constantin Ciomâzgă. Ctitoria brâncovenească din Ocna Sibiului a fost plină de oameni veniţi să aibă parte de o seară duhovnicească şi culturală aparte, în care au aflat răspunsuri la întrebările născute în urma lecturării cărţilor lui Cornel Constantin Ciomâzgă. În deschiderea manifestării, preotul Petrică Mitrea de la biserica amintită i-a urat bun-venit scriitorului şi a prezentat publicului câteva coordonate ale vieţii şi activităţii acestui oaspete de seamă pentru comunitatea din Ocna Sibiului.
„Ne bucurăm că sunteţi în mijlocul nostru. Acum 11 ani aţi venit la Gura Râului când eram acolo preot şi ne-am bucurat atunci în Biserica <Sfânta Parascheva> de cuvântul dumneavoastră. Chiar dacă au trecut 11 ani şi ne-am auzit doar sporadic la telefon, n-aţi părăsit inima mea. Părinţii de la Athos şi părintele Teofil Părăian spuneau că întodeauna inima omului trebuie să aibă doar o uşă de intrare. Vă mulţumim că aţi acceptat invitaţia noastră de a veni la Ocna Sibiului pentru a ne vorbi”, a spus părintele Petrică Mitrea. În cadrul evenimentului s-a vizionat în premieră un material video realizat în timpul unei lansări a cărţii „Se întorc morţii acasă”, cu multe informaţii, păreri şi scurte comentarii legate de această lucrare.
Scrisul ca eliberare
În prelegerea susţinută în ctitoria brâncovenească de la Ocna Sibiului, scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă a vorbit despre frământările sale interioare din viaţa de gazetar, care au fost rădăcinile cărţilor sale. Oamenii care au intrat în viaţa gazetarului au devenit personaje de carte şi prin intermediul acestor opere de literatură contemporană vin acum să-şi spună poveştile de viaţă în fiecare casă de român unde există pe un colţ de bibliotecă vreo carte a lui Cornel Constantin Ciomâzgă.
„Un gazetar nu se leagă de subiectele despre care scrie. E un dat al profesiei. Te detaşezi de îndată ce ai pus punctul final. E un exerciţiu, poate un antrenament. Cu mine nu s-a întâmplat aşa şi câteva dintre cazurile despre care am scris nu s-au lăsat duse din fiinţa mea, ci le-am purtat luni de zile. Nu le-am purtat aşa cum le-am găsit, cum au venit spre mine, sau cum le-am documentat ci s-au dezvoltat într-un mod anume. Personajele au început să trăiască, să-mi ceară să trăim laolaltă. Mai mult decât atât, mi-au cerut să le hrănesc, să le îmbrac, să le port de grijă. N-am putut să mă descarc de aceste subiecte, am revenit asupra lor şi deşi mi-am câştigat existenţa, în cea mai mare parte a vieţii mele de pe urma condeiului, nu mi-am propus şi nu mi-am dorit să fiu scriitor. Poate că Dumnezeu a făcut ca din fărâma de ruşine încă neatinsă să-mi pun problema în mod onest şi să gândesc că sunt prea multe cărţile pe care nu le-am citit şi să mai adaug şi eu încă altele la bagajul altora. Şi apoi de unde să ştiu eu că ceea ce aveam de spus eu în cărţile mele nu a mai fost scris în cărţile pe care nu le citisem? Şi totuşi, aşa cum a avut de furcă Dumnezeu cu mine în multe rânduri, în multe situaţii, a avut şi de data aceasta. Şi a luptat cu cerbicia mea şi cu nu-urile mele până când mi-am dat seama că n-am încotro şi că singura cale de a mă uşura de aceste cazuri este să scriu. Aşa m-am apucat şi am scris prima carte şi apoi a doua carte”, a spus scriitorul.