„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Cercul preoțesc Aghireșu, Huedin
Preoții Cercului preoțesc Aghireșu, s-au întrunit în ședința trimestrială, în biserica Parohiei Ortodoxe Șardu, din Protopopiatul Huedin. Slujba Vecerniei a fost săvârșită de către protopopul de Huedin, Dan Lupuțan, alături de preoții cercului. Pr. Dan Lupuțan le-a vorbit, apoi, credincioșilor prezenți despre Judecata de Apoi, afirmând faptul că „Judecata Universală este înfricoșătoare, și nicidecum Judecătorul. Acesta nu este înfricoșător, El este același Dumnezeu din pilda Fiului Risipitor, a cărui iubire nemăsurată este prezentă și la Înfricoșata Judecată”. Protopopul de Huedin a vorbit și despre satul românesc, îndemnându-i pe cei prezenți să contribuie la regenerarea spirituală și culturală a satelor. Corul Parohiei Șardu a intonat o priceasnă, apoi au fost citite poezii despre frumusețea satului. Pr. Marius Moldovan, coordonatorul cercului preoțesc a evidențiat rolul satelor în devenirea istorică a poporului român, iar la final, Virgil Șerban, parohul din Șardu, a mulțumit participanților.
La Șardu există o biserică de lemn, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, monument istoric, din anul 1752, aflată în proces de restaurare, prin implicarea parohului Virgil Șerban. Biserica este amplasată pe un deal, în apropierea bisericii noi de zid. În prezent, în satul Șardu este în construcție și o capelă mortuară.