„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Ceremonia de dezvelire a statuii lui Iuliu Maniu, cu prilejul aniversării Centenarului Marii Uniri, la Cluj-Napoca
În Piața „Ștefan cel Mare” din municipiul Cluj-Napoca a avut loc marți, 8 ianuarie, ceremonia de dezvelire a statuii lui Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873 – 5 februarie 1953), unul dintre liderii politici care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918. La eveniment au luat parte numeroși invitați, alături de oficialități centrale, județene și locale.
Ceremonia a făcut parte din cadrul seriei de manifestări dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri de la 1918, la Cluj-Napoca. Statuia lui Iuliu Maniu, amplasată în Piața „Ștefan cel Mare” a fost realizată de sculptorul Ioan Marchiș, la inițiativa şi cu suportul Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, și se află lângă zidul vechii cetăți a Clujului, în spatele Bastionului Croitorilor, conform Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.
Inaugurarea monumentului a marcat, de asemenea, împlinirea a 146 ani de la naşterea lui Iuliu Maniu. Evenimentul s-a încheiat cu lecturarea unor fragmente din discursul rostit de Iuliu Maniu la Alba Iulia. În cadrul ceremoniei au luat cuvântul: Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, acad. Emil Burzo, președintele Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Florentin Crihălmeanu, Episcop Greco-Catolic de Cluj-Gherla, Alexandru Pugna, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române şi dr. Ioan Boilă, nepotul lui Iuliu Maniu. Evenimentul a fost organizat de Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi Universitatea „Babeş-Bolyai”, conform Primăriei Cluj-Napoca.
În cadrul seriei de manifestări dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri, la Cluj-Napoca au mai fost inaugurate, la finalul anului 2018, alte statui, precum cele ale episcopului Nicolae Ivan şi a mitropolitului Bartolomeu Anania din Piața „Avram Iancu”, aflate în apropierea Catedralei mitropolitane clujene, precum și statuia cardinalului Iuliu Hossu, de pe Bulevardul „Eroilor”, în faţa Catedralei greco-catolice „Schimbarea la Faţă”. Cele trei statui au fost realizate cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca şi a Consiliului local, în cadrul manifestărilor dedicate sărbătoririi Anului Centenar de la Marea Unire din 1918. De asemenea, în același context a fost inaugurată și statuia ecvestră a voievodului Mihai Viteazul, recent reabilitată, din Piaţa „Mihai Viteazul” din Cluj-Napoca.