„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
„Chipuri de mărturisitori din temnițele și închisorile comuniste”, la Brașov
În Duminica a IV a după Paști, la Capela „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” și „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din Brașov s-a desfășurat un eveniment cultural cu tema „Chipuri de mărturisitori din temnițele și închisorile comuniste”.
Evenimentul destinat evocării mărturisitorilor a avut loc cu ocazia Zilei Naționale de Cinstire a Martirilor din Temnițele Comuniste, instituită prin Legea nr. 127/2017, pentru data de 14 mai. În expunerea de motive, iniţiatorii au amintit că la data 14 mai 1948, „au fost arestaţi de către regimul comunist marea majoritate a tinerilor, a intelectualilor, a multor români, care, prin exemplul de neascultare şi reală libertate exprimată în faţa regimului dictatorial ateu, au pătimit asemenea primilor creştini. (...) În acea noapte de 14 spre 15 mai 1948 au fost arestaţi peste 10.000 de tineri, anchetaţi, ulterior condamnaţi şi repartizaţi în puşcăriile unde urma să execute fiecare condamnarea", conform Agerpres.
Activitatea de la Capela „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” și „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din Brașov avut ca scop cinstirea înaintașilor. Astfel, după săvârșirea slujbei de Parastas a urmat un simpozion despre personalități care au trecut prin închisori în perioada regimului comunist ateu.
Părintele Ciprian Nistor a prezentat câteva secvențe din timpul torturilor de la Jilava și Pitești, relatate de supraviețuitorii Ioan Ianolide și Virgil Maxim. Câțiva tineri, membri ai Asociației „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” au prezentat fragmente care au evidențiat chipuri de mărturisitori din închisoare și modul lor de raportare la Dumnezeu și aproapele, prin rugăciune și purtarea crucii.
În urma discuțiilor care au însoțit prezentările s-au conturat mai bine încercările și ispitele pe care le întâlnesc tinerii în prezent și câteva repere duhovnicești practice prin care aceștia să devină parte vie a Bisericii străbune.
Toți cei care au prezentat lucrări, în cadrul simpozionului, au primit daruri care au constat în mici decorațiuni pictate de către pacienții internați în Compartimentul de Îngrijiri Paliative de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov, pe care voluntarii asociației, împreună cu părintele Ciprian Nistor îi vizitează de două ori pe săptămână.