„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Colocviul „Exipora 2017” la Mediaș, județul Sibiu
În perioada 20-22 octombrie, s-au desfășurat în municipiul Mediaș mai multe manifestări legate de Colocviul Internațional „Exipora 2017. Exilul românesc, diaspora şi cultura naţională. Vintilă Horia şi Eugeniu Coşeriu”.
Denumirea „Exipora” este rezultatul contracţiei cuvintelor „Exil” şi „Diaspora”. Colocviul anual cu acest nume abordează probleme legate de exilul şi diaspora românească, prin prisma operei şi activităţii unor mari personalităţi ale culturii române, care au fost nevoite să trăiască şi să creeze în afara graniţelor ţării. Astfel, colocviul are ca scop să aducă la cunoştinţa publicului, într-un mod obiectiv şi academic, chestiuni legate de mari personalităţi rămase în conul de umbră al întâmplărilor istorice, să aducă la cunoştinţa publicului şi a formatorilor de opinie că valorile culturii româneşti sunt generate nu numai de mişcarea ideilor în spaţiul dintre graniţe, ci şi de efervescenţa creatoare din afara graniţelor ţării, să obişnuiască publicul participant la dezbateri cu un standard înalt al discuţiilor, al polemicii, al cercetării. Fiecare ediţie anuală va fi dedicată studiului operei a două mari personalităţi ale diasporei sau exilului. O carte va fi publicată după lucrările colocviului.
La „Colocviul Exipora” 2017 au participat invitați precum acad. prof. dr. Eugen Simion, membru titular al Academiei Române, prof. dr. Basarab Nicolescu, membru de onoare al Academiei Române, Aquilino Duque, prof. dr. Adrian Dinu Rachieru, dr. Claudia Drăgănoiu, dr. Cristina Hermeziu, Cristina Horia, prof. dr. Dan Anghelescu, Doris Lupu, conf. univ. dr. Georgeta Orian, dr. Lucian Dindirică, Marilena Rotaru, prof. dr. Mihaela Albu, prof. dr. Mircea Braga, prof. dr. Mircea Tomuș, conf. univ. dr. Pompiliu Crăciunescu, prof. dr. Sanda Popescu-Duma, prof. dr. Theodor Codreanu, lect. dr. Vasile Chira, dr. Maria Chețan, prof. dr. doc. Mircea Borcilă, prof. dr. dr. HC Rudolf Windisch, prof. dr. doc. Jesus Martinez del Castillo, prof. dr. doc. Emma Tămâianu-Morita, lect. dr. Eugenia Bojoga, lect. dr. Oana Boc, lect. dr. Cornel Vîlcu, asist. univ. Dina-Gabriela Vîlcu, CS III Elena Faur și dr. Lucia Mureșan. Evenimentul s-a bucurat de un succes deosebit datorită prezenței oamenilor de cultură de calibru, iar zona Mediaș a fost de o bogăție culturală deosebită în aceste zile, mai ales și prin faptul că anul acesta se împlinesc 750 de ani de atestare documentară a municipiului de pe Târnava Mare.
La Biserica „Sfântul Dimitrie” din Mediaș invitații au participat, după Sfânta Liturghie, la un Te Deum pentru cei prezenți la evenimentul dedicat exilului românesc, diasporei și culturii naționale. De asemenea, a fost săvârșită o slujbă de parastas pentru pomenirea personalităților de seamă din exilul românesc care au plecat la Domnul și care au avut o contribuție deosebită la cultura, viața și activitatea poporului român. (Pr. Marius Custelcean)