„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Comemorarea preotului martir Florea Mureșan, la Cluj-Napoca
Parohia „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca îl va comemora în mod deosebit pe părintele Florea Mureșan, fost paroh și protopop al Clujului, un martir al neamului românesc. Manifestările vor fi organizate în cadrul Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Parohia clujeană va organiza un Simpozion dedicat memoriei părintelui Florea Mureșan, la care vor participa ierarhi, academicieni și profesori universitari.
Preotul Florea Mureșan a fost condamnat de regimul comunist și a murit în închisoarea de la Aiud în data de 4 ianuarie 1963, la vârsta de 55 de ani. Patriarhia Română a dedicat anul 2017 comemorării Apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, astfel că membrii parohiei istorice care deține cea mai veche biserică ortodoxă din Cluj își vor îndrepta atenția în mod special asupra vieții și personalității preotului Florea Mureșan.
„Ne gândim să organizăm mai multe evenimente pentru a-i cinsti cum se cuvine memoria. În acest sens vom efectua un pelerinaj la Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea Suciu de Sus, județul Maramureș, întemeiată de părintele Florea Mureșan, și intenționăm, de asemenea, să efectuăm și o vizită pentru a sluji în biserica din satul său natal Ciubarca de lângă Dej, întrucât în acest an se împlinesc și 110 ani de la nașterea lui”, a declarat parohul Cristian Baciu. Totodată, Parohia „Sfânta Treime” va organiza la jumătatea acestui an un Simpozion dedicat memoriei părintelui Florea Mureșan la care vor participa ierarhi, academicieni și profesori universitari.
Părintele Florea Mureșan a păstorit Parohia „Sfânta Treime” din anul 1946, fiind numit și protopop de Cluj de către vrednicul de pomenire Episcop Nicolae Colan. Prin activitatea sa de protopop şi de preot s-a făcut cunoscut și apreciat de credincioșii clujeni.
Ca protopop al Clujului a fost alături de studenţimea clujeană, în mai-iunie 1946. L-a sprijinit și pe Victor Papilian şi cenaclul său literar, punând la dispoziţie casa parohială din str. Bisericii Ortodoxe nr. 10, unde locuia. La şedinţele cenaclului participau personalităţi ale elitei culturale clujene: Lucian Blaga, Victor Papilian, Valeriu Anania, Ion Luca, Zorica Laţcu, Valentin Raus, Ionel Bolboacă, I. Cârja-Făgădaru, Victor Ilieşiu, Iosif Maienţan, C. Munteanu şi alţii. „Astăzi încercăm să ducem mai departe misiunea începută de părintele Florea Mureșan, primul pas fiind cinstirea memoriei sale de vrednică pomenire”, a adăugat părintele Cristian Baciu.