Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Regionale Transilvania „Compasiunea Tatălui”, de Boris Bobrinskoy, la Editura Renaşterea

„Compasiunea Tatălui”, de Boris Bobrinskoy, la Editura Renaşterea

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Oana Rusu - 17 Feb, 2018

Cartea „Compasiunea Tatălui”, de Boris Bobrinskoy, a apărut la Editura Renaşterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, în colecţia „Spiritualitate”, cu o introducere de Maxime Egger, intitulată „Spre transparența Sfintei Treimi - Viaţa şi opera părintelui Boris Bobrinskoy”, şi cu o traducere a lui Nicolae Turcan.

Volumul „Compasiunea Tatălui”, de Boris Bobrinskoy, decan emerit al Institutului de Teologie Ortodoxă Saint-Serge din Paris, aduce în atenţia publicului cititor tematica Sfintei Treimi şi, în mod deosebit, pe cea a Tatălui. Lucrarea este structurată pe capitolele „În faţa răului şi a suferinţei” (cu subcapitolele: „Mielul lui Dumnezeu ia asupra Lui mizeria umană”; „Dragostea faţă de vrăjmaşi în Evanghelii”; „Taina iertării”); „Liturghia inimii” (cu subcapitolele „Rugăciunea inimii faţă în faţă cu suferinţa”; „Arta chemării numelui”; „Euharistia interioară”); „Către cunoaşterea lui Dumnezeu” (cu subcapitolele „Teologie şi spiritualitate”; „Teologia limbajului şi limbajul teologiei”; „Tradiţie sfântă şi tradiţie omenească”).

Aşa cum arată Maxime Egger în introducerea cărţii, unde prezintă viaţa şi opera lui Boris Bobrinskoy, „în reflecția sa asupra Sfintei Treimi, părintele Boris a devenit din ce în ce mai impresionat, mai ocupat, mai bulversat de taina Tatălui, «izvorul prim și ultim al întregii cunoașteri și a întregii vieți», taină pe care o simte înscrisă, ascunsă și adâncită în taina lui Hristos. Taină a tăcerii Celui care pronunță Cuvântul și care este dincolo de orice cuvânt. Taină a grijii Celui care este plin de infinită milă și compătimire, care nu se oprește în a-l primi mereu pe fiul rătăcitor. «Această taină rămâne cea mai mare dintre toate. Într-adevăr, este mai ușor să vorbim despre taina lui Hristos sau chiar de taina Duhului Sfânt, decât de cea a Tatălui, într-atât Tatăl rămâne dincolo de orice cuvânt». Desigur, taina Tatălui nu se descoperă decât prin Hristos: „Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl” (In 14, 9). Dar s-ar putea reduce taina Tatălui la acest cuvânt? Este acest răspuns mulțumitor? Atunci ce să fac cu această dorință nestăpânită pe care o simt din ce în ce mai puternică și pe care Apostolul Filip o exprimă în cuvântarea de despărțire: „Arată-ne nouă pe Tatăl” (In 14, 8)? Atunci pentru ce să nu ne rugăm pur și simplu lui Hristos? Și ce vrea să zică Tatăl nostru? Pentru mine este o rugăciune foarte dificilă, pe care nu e de ajuns să o recităm mai mult sau mai puțin în mod mecanic»”.

Părintele Boris Bobrinskoy se întreabă „Ce este un tată, dacă nu o revărsare de dragoste? Dar o simțim noi astfel? Cum trăim noi această relație filială cu Tatăl? Cunoaștem oare cu adevărat sensul paternității, chiar dacă ar fi el doar unul pur uman și terestru, fără de care această relație cu Tatăl nu are prea mult sens? Suntem capabili să înțelegem și să trăim ceea ce semnifică și implică adâncurile milei și tandreții Tatălui? Ce importanță are aceasta pentru conștiința și existența noastră? Sunt întrebări pe care le pun și pe care mi le pun cu voce tare. Întrebări pe care Duhul Sfânt le pune în noi, chemându-ne să conș­tientizăm mai întâi taina persoanei Tatălui. Căci Tatăl nu este doar un nume, ci și o persoană vie. O persoană cu care, prin intermediul lui Hristos, trebuie să intrăm într-o relație vie și personală. Cum să devenim fii și fii ai Tatălui, copii ai luminii? Unde este, în expe­riența noastră, a credinței personale sau bisericești, această rugăciune a Duhului care strigă în noi «Avva, Părinte»? Să ne amintim de ceea ce Sfântul Ignatie al Antiohiei scria în Epistola sa către Romani: «O apă vie murmură în mine: vino la Tatăl»”.
După cum remarcă Maxime Egger, „la părintele Boris, care se situează aici în tradiția Părinților Bisericii, reflecția teologică este întotdeauna înrădăcinată în Scripturi. În Evanghelie, desigur, dar și în Vechiul Testament, pe care nu-l abordează minimalist sau reducționist, așa cum se întâlnește uneori în Ortodoxie: «Încă din timpul studiilor, sunt foarte tributar reînnoirii biblice catolice și anglicane pentru care am o mare recunoștință. Grație acesteia, am învățat să iau în serios textul, istoria și mentalitățile. Desigur, tipologia este importantă: este clar că Vechiul Testament cere o lectură creștină, hristologică, eclezială și sacramentală. Dar această interpretare trebuie să plece de la realitatea trăită, punând mereu împreună viziunea duhovnicească și realitatea, istoria întreagă care trebuie valorizată și nu doar redusă în întregime la rolul de avatar, după o viziune dualistă a aventurii umane. Înainte de a dezvolta dimensiunea profetică, mesianică și hristologică a unui text, trebuie deci să luăm în considerare cu cea mai mare atenție rigoarea contextului literal, literar, istoric sau geografic»”.

Pentru părintele Boris Bobrinskoy, „Vechiul Testament este locul paradoxal al prezenței lui Dumnezeu și al așteptării Duhului. «Dacă cerurile se deschid pe deplin odată cu Hristos, ele sunt deja deschise în Vechiul Testament. Există o experiență a lui Dumnezeu, o întâlnire cu Dumnezeu, o «ruminație» a Numelui lui Dumnezeu, o prezență a lui Dumnezeu foarte puternică în slava Sa, Shekhinah. O prezență care este în același timp promisiune și anticipare. Când evreii repetă Numele Domnului, Numele lui Yahve, se întâmplă ceva foarte profund. Există în iudaism, până astăzi, o taină a Numelui lui Dumnezeu care a fost dezvăluită și pe care Biserica, în consecință, nu poate să o ignore și să o respingă în mod absolut”, susține Maxime Egger.

Studiul biblic

În cercetarea sa asupra problematicii Tatălui Ceresc, părintele Boris Bobrinskoy aprofundează studiul biblic şi citează pasaje din Vechiul Testament, cum e şi cel din cartea Numerilor, „în care Moise, opunându-se lui Iosua, îi încurajează pe Medat și Eldat să profețească: «Nu cumva ești gelos pe mine? O, de ar fi toți prooroci în poporul Domnului!» (Num 11, 24-30). După cum o spune, «ceea ce nu este încă decât un vis pentru Moise, un vis ireal, se va realiza la Rusalii, în noua Biserică: «voi turna din Duhul Meu peste tot trupul și fiii voștri și fiicele voastre vor prooroci» (FA 2, 17)”.  Această prezență și această așteptare a Duhului în Vechiul Testament sunt indisociabile, pentru părintele Boris, de o altă dimensiune pe care el o resimte cu durere: „liniștea, absența sau plecarea Duhului. Când, la Ezechiel, se vede slava lui Dumnezeu ridicându-se deasupra templului și plecând, se simte deodată un contrast extraordinar cu efuziunea și bogăția Duhului Sfânt în Noul Testament, în special în evangheliile copilăriei”, arată Maxime Egger.

„Pe plan strict teologic, părintele Boris va fi consacrat esen­țialul operei sale în a scruta și clarifica taina Sfintei Treimi. Încă din timpul studiilor sale la Institutul Sfântul Serghie, el percepe intuitiv că «întreaga viață a Bisericii, respirația sa liturgică și sacramentală, prezența sa în lume se definesc în cadrul pluralității relațiilor trinitare». Perspectiva sa nu este deci speculativă, ci existențială. Pentru el, a vorbi despre comuniunea treimică înseamnă a vorbi despre lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră – «Tatăl Meu până acum lucrează; și eu lucrez» (In 5, 17) –, despre cea a Duhului Sfânt care lucrează neîncetat în noi pentru a ne face din ce în ce mai asemănători cu Hristos. A vorbi despre Dumnezeiasca Treime înseamnă totodată a vorbi despre taina pascală care ne descoperă dragostea infinită a Treimii, mila infinită a Tatălui, Care «așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică» (In 3, 16)”. Ne aflăm aici în inima vieții creștine care constă în „a descoperi într-o manieră trăită, concretă și, în același timp, personală și eclezială, taina Treimii, în a pătrunde prin Duhul Sfânt, Care ne smulge din greutățile pământești și ne introduce în adâncul lui Hristos și, prin El, în adâncul Tatălui. Toate acestea cer din partea noastră un efort, necesitatea unei lungi ucenicii pe lângă un părinte duhovnicesc, în același fel cum arta icoanei implică o lungă ucenicie lângă un maestru. Devenim astfel noi înșine imagini ale lui Hristos, devenim templu și locaș al Sfintei Treimi. Lumina lui Hristos strălucește în noi. Atunci se poate împlini în viața noastră acest cuvânt al lui Hristos: «Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri» (Mt 5, 16)”, mai arată Maxime Egger, în introducerea la volumul „Compasiunea Tatălui”.