„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Comunicat de presă al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului
Pelerinajul celor 50 de tineri implicați în proiect se va desfășura pe un traseu care include numeroase biserici monument de lemn, reprezentative pentru arta lemnului răspândită cu precădere în această regiune plină de spiritualitate, iar scopul este de a evidenția frumusețea rusticității genuine a vechilor așezări și lăcașe de cult maramureșene.
În cadrul Patriarhiei Române, anul 2019 a fost desemnat Anul omagial al satului românesc, al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari. În acest sens, episcopia noastră a organizat mai multe evenimente cultural-educaționale prin care au fost evidențiate comunitățile din satele noastre tradiționale. Unul din proiectele principale pentru acest an este „Drumul Catedralelor de Lemn ale Maramureșului”, la inițiativa și sub coordonarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului și realizat cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș, prin care s-a gândit un traseu de la biserica monument istoric din Rogoz până la biserica monument istoric din Borșa. Cunoscând situația îngrijorătoare a satelor românești în general și maramureșene în special dorim prin implementarea acestui proiect evidențierea frumuseții valorilor culturale și spirituale ale satelor din Maramureș. Întrucât arta lemnului este mult reprezentativă pentru această zonă plină de spiritualitate, considerăm de bun augur realizarea unui pelerinaj în care vor fi implicați 50 de tineri din Municipiul Baia Mare cu rezultate deosebite la învățătura sau care au adus o contribuție deosebită la organizarea activităților cu și pentru tineret în anul 2018 și peste 800 de tineri din comunitățile rurale incluse în traseul ce urmează a fi parcurs. Proiectul este unul cu totul inedit întrucât se dorește ca traseul fixat (Rogoz, Plopiș, Breb, Budești, Bârsana, Sârbi, Glod, Poienile Izei, Botiza, Rozavlea, Ieud, Bogdan Vodă, Săliștea de Sus, Moisei, Borșa) să fie parcurs prin intermediul căruțelor în intervalul a 5 zile, în perioada 16-20 august 2019. La fiecare biserică de lemn tinerii drumeți vor fi întâmpinați de grupurile tinerilor din comunitatea respectivă, prilej cu care se va prezenta istoricul bisericii, se va săvârși o slujba de pomenire în memoria ctitorilor și se va lua pământ în urne special pregătite, care urmează a fi depuse în spațiul muzeal din incinta Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare. Întregul program va fi înregistrat video urmând a se realiza un material documentar cu privire la bisericile de lemn din județul Maramureș și contribuția lor la dezvoltarea comunităților. De asemenea se va realiza un album foto cu instantanee din cele cinci zile de drumeție.
În contextul celor mai sus amintite, vă invităm să ne fiți alături în acest demers.
Din încredințarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Pr. Milan Bălan, Consilier Eparhial Sectorul Teologic Educațional și Activități cu Tineretul, și Arhid. Vlad Verdeș, Inspector Eparhial Biroul pentru Catehizarea Tineretului.