„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Conferința „Liturghia bizantină și evreii”, la Sibiu
Peste 30 de invitați din mai multe țări europene, din Statele Unite ale Americii și din Australia au participat în perioada 9-11 iulie la Conferința „Liturghia bizantină și evreii”, organizată de Centrul de Cercetare Ecumenică din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Preoți, pastori, profesori de Teologie, teologi și cercetători de la universități de pe mai multe continente s-au aflat la Sibiu în cadrul conferinței menite să identifice elementele antievreiești din cultul creștin răsăritean, prin care dialogul dintre iudaism și Ortodoxie se află în impas. Conferința este una dintre activitățile din cadrul Proiectului „Dialogul iudeo-creștin în secolul XX, între toleranță și anti-semitism: documente, interpretări și perspective pentru contextul creștin ortodox”. Acest proiect este gândit să aducă lumii teologice, mediului creștin răsăritean, și nu numai, numeroase argumente pentru „a contracara instrumentalizarea textelor religioase în favoarea tendințelor anti-semite” și „pentru a încuraja toleranța religioasă în societate”, după cum este descrisă inițiativa de cercetare pe site-ul http://ddic.ecum.ro.
Conferința de la Sibiu a fost deschisă de prof. univ. dr. Ștefan Tobler, copreședinte al Centrului de Cercetare Ecumenică din Sibiu.
„Am așteptat mult această zi și am muncit mult pentru ea. Suntem foarte fericiți să vedem că aceasta este înfăptuită. Dumneavoastră, participanții, ați muncit mult pentru a vă pregăti contribuțiile și mulți dintre dumneavoastră ați făcut un drum lung, din Statele Unite ale Americii și chiar din Australia. Vă mulțumim pentru interesul arătat de dumneavoastră față de ceea ce facem noi aici, în Sibiu. Suntem împreună timp de trei zile pentru a discuta o temă care nu a fost suficient prezentată”, a spus prof. univ. dr. Ștefan Tobler.
Temă de interes în mediul academic
Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a fost transmis de pr. prof. dr. Aurel Pavel, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu și copreședinte al Centrului de Cercetare Ecumenică din Sibiu.
„Vă transmit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu și vă dorim să aveți o bună desfășurare a lucrărilor. Vă dorim multă sănătate, multă putere de muncă și să dea Dumnezeu ca această conferință să aducă multe roade binevenite și gustate de invitați și de cititorii lucrărilor prezentate aici”, a spus pr. prof. dr. Aurel Pavel.
Un mesaj din partea conducerii Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a fost transmis de prorectorul Marian Țiplic.
„Sunt bucuros să aduc mesajul de salut al rectorului nostru, prof. univ. dr. Ioan Bondrea. Tema acestei conferințe este interesantă și plasează Universitatea noastră pe harta discuțiilor pe marginea acestui subiect. Le mulțumim organizatorilor pentru că au avut ideea de a avea această conferință aici, în Sibiu. Tema este de interes nu doar în mediul teologic, ci și în mediul laic”, a spus prof. univ. dr. Marian Țiplic.
Majoritatea comunicărilor științifice ale participanților au fost elaborate și prezentate în limba engleză. Dintre acestea amintim câteva: „Israel: The People of God in Byzantine Liturgy” (Michael Azar), „Missing the (Theophanic) Point: A Blind Spot in Patristic Scholarship and Its Consequences for Understanding Anti-Jewish Texts in Byzantine Festal Hymns” (Bogdan Bucur), „Mapping the Anti-Jewish Topoi of the Triodion” (Alexandru Ioniță), „Anti-Judaism at the Origins of the Byzantine Liturgical Year: «Israel» and the «Jews» in Severian of Gabala’s Festal Homilies” (Harald Buchinger), „The Strained Relationship between Venerating Old Testament Saints and Singing anti-Jewish Hymns” (Basilius Groen), „Quoting Scripture against the Jews in the Holy Week Orthodox Cult” (Alexandru Mihăilă).