„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Conferinţa Naţională „Text şi discurs religios” la Rodna, Bistrița-Năsăud
Întâlnirea din acest an a Conferinţei Naţionale „Text şi discurs religios”, ediția a IX-a, s-a desfășurat în perioada 10-12 mai, la Rodna, județul Bistrița Năsăud. După primele cinci ediţii organizate la Iaşi și, apoi, la Universitatea de Vest din Timişoara, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, pentru prima dată conferința a fost organizată în mediul rural, Rodna, organizarea celei de-a IX-a îi revine Liceului Tehnologic „Florian Porcius”.
Deschiderea Conferinţei Naţionale „Text şi discurs religios” a fost precedată de o slujbă de Te-Deum oficiată în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Rodna, de către Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Deschiderea oficială a lucrărilor conferinţei a avut loc în sala Căminului Cultural din Rodna, unde IPS Mitropolitul Andrei a vorbit despre legătura dintre cuvânt şi fapta creştină, precum și dintre cuvântul scris şi cel vorbit, cu trimitere la textul Sfintei Scripturi din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel: „credinţa este din auzire, iar auzirea, prin cuvântul lui Hristos” (Rom. 10, 17), conform Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Printre conferințele susținute în cadrul festiv s-au numărat cele ale prof. dr. acad. Gheorghe Chivu – „Scrisul religios şi unitatea limbii române”, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă – „Înţelepciune şi Unire / Unitate acţională în Sfânta Scriptură şi în istoria naţională a românilor”, pr. conf. dr. Constantin Necula – „Principii ale pedagogiei comunicării religioase astăzi”. De asemenea, mai multe lucrări au fost prezentate pe secţiunile „Retorica textului / discursului religios”, „Traducerea textului sacru” şi „Literatura şi sacrul”.
Asociaţia Culturală „Text şi discurs religios”, înfiinţată de membri ai Catedrei de Limbă Română şi Lingvistică Generală din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cu participarea mai multor cercetători şi profesori universitari din ţară, are ca principală formă de manifestare Conferinţa Naţională „Text şi discurs religios”.
Scopul Conferinţei este de a crea un cadru academic de dezbatere asupra unor chestiuni din domeniile lingvisticii şi filologiei, teologiei şi filosofiei, istoriei şi artei, care interesează comunitatea ştiinţifică şi întreaga societate, atât sub aspect ştiinţific, cât şi din punct de vedere moral-spiritual. Astfel, participanții îşi unesc eforturile, schimbă opinii, pun bazele unor proiecte comune, colaborează şi îşi prezintă preocupările lor din domeniile biblisticii, retoricii religioase, istoriei şi artei, precum şi concluziile propriilor cercetări. Totodată, cadrele Conferinţei sunt adaptate găzduirii celor în formare (tineri universitari şi cercetători, doctoranzi, masteranzi, studenţi), care au nu doar libertatea de a-şi prezenta roadele lucrului lor, preocupările pe care le au în aceste domenii, sau de a stabili contacte între ei, ci şi posibilitatea de a stabili contacte rodnice cu cei ajunşi la maturitate ştiinţifică, după cum arată organizatorii.