„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Conferința preoțească de toamnă în protopopiatele Cluj I și II
Preoții din protopopiatele Cluj I și II au participat joi, 29 septembrie, la conferința de toamnă organizată de Centrul Eparhial al Vadului, Feleacului și Clujului, la Facultatea de Teologie Ortodoxă. Conferința preoțească de toamnă se încadrează în tematica generală a „Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti” în Patriarhia Română.
Conferința preoțească de toamnă, care a reunit preoții din protopopiatele Cluj I și II a debutat cu slujba de Te-Deum oficiată de un sobor de preoți în capela Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Conferința a avut loc, apoi, în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă, iar la început Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a îndemnat pe preoți să urmeze exemplul de mărturisire al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanu, mitropolitul Țării Românești.
„Pe drept cuvânt este vrednic de toată cinstea și lauda acest prea-ales ierarh care a înfrumusețat chipul neamului românesc, așa cum puțini au făcut-o, iar în felul său, ca nimeni altul. De aceea este o mare datorie de pietate și de recunoștință să îl aducem în cunoștința neamului și a bisericii ortodoxe, să coborâm figura lui din lumea celor drepți, între noi, cei de astăzi, să-l privim în perspectiva timpului trecut, să-l prețuim spre învățătură și cu folosul cu care sunt priviți oamenii de seamă a căror viață și lucrare s-au contopit pentru totdeauna cu destinul neamului și al Bisericii Ortodoxe Române”, a spus IPS Mitropolit Andrei.
A urmat conferința susținută de pr. lect. univ. dr. Cosmin Cosmuţa, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca cu privire la personalitatea Sfântului Antim Ivireanul și rolul său în istoria Bisericii și culturii românești. Preoții participanți au aflat aspecte importante din viața și activitatea ierarhului și contextul istoric. De asemenea, cu această ocazie, a fost subliniată importanța culturii în evoluția unui popor.
La finalul întâlnirii, părintele vicar-administrativ Iustin Tira din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a făcut o serie de comunicări cu privire la activitatea administrativă și pastorală a preoților.
Conferința preoțească de toamnă se încadrează în tematica generală a „Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti” în Patriarhia Română, prilej cu care este evaluată moştenirea spirituală şi culturală a acestui sfânt, la împlinirea a 300 de ani de la moartea sa martirică (1716-2016), precum şi importanţa tiparului în dezvoltarea misiunii Bisericii.