„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Conferinţe despre „Resacralizarea relației medic-pacient”, la Bistriţa
În perioada 8-9 mai, s-au desfăşurat lucrările celui de-al XVI-lea Seminar Internațional de Medicină şi Teologie, cu tema „Resacralizarea relației medic-pacient”. Printre subiectele abordate s-au aflat „Prelevarea și transplantul de organ”, „Mărturisirea creștină în practica medicală”, „Consilierea duhovnicească, în dialog cu psihologia”, „Pledoarie pentru întoarcerea la sfințenia vieții”.
Lucrările Seminarului Internaţional de la Bistriţa au început cu un Te Deum oficiat de Înaltpreasfinţiul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, apoi, invitaţii din ţară şi străinătate au susţinut referate.
În cadrul cuvântului său, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a remarcat faptul că există o puternică legătură între suflet şi trup, iar medicul creştin poate resacraliza relaţia cu pacienţii şi îi poate da acestei relaţii o dimensiune duhovnicească. De asemenea, ierarhul a mai arătat că păcatul săvârşit se răsfrânge asupra întregii fiinţe omeneşti, aşa cum arăta arhim. Sofronie Saharov, părintele spiritual al lui Rafail Noica: „Păcatul este înainte de toate un fenomen spiritual, metafizic. Rădăcinile păcatului se regăsesc în profunzimea mistică a sufletului omului.
Esenţa păcatului nu este încălcarea unei norme etice, ci o îndepărtare de la viaţa veşnică pentru care omul a fost creat şi la care în mod natural, adică în conformitate cu natura sa este chemat să ajungă. Păcatul se săvârşeşte mai întâi în profunzimea tainică a sufletului uman dar consecinţele lui afectează omul întreg. Odată săvârşit, păcatul se repercutează asupra stării psihice şi fizice a omului ce l-a comis. El se reflectă în exterior şi influenţează destinul personal. El, în mod invevitabil, depăşeşte limitele vieţii individuale a păcătosului pentru a îngreuna viaţa omenirii întregi, în consecinţă el afectează destinul întregii omeniri”. IPS Mitropolit Anxdrei a subliniat că asupra acestui aspect, reliefat de arhim. Sofronie Saharov, că „păctale personale afectează destinul întregii omeniri”, se meditează prea puţin. „Astfel, plecând de la cele două premise – «Există Dumnezeu» şi «Dumnezeu l-a creat pe om suflet şi trup» – medicul creştin care le acordă atenţie cu siguranţă resacralizează relaţia dintre el şi omul suferind. Aşa am dori să perceapă lucrurile toţi doctorii neamului nostru, ai Europei întregi şi ai lumii întregi”.
Felix Unger, președintele Academiei Europene pentru Ştiinte și Arte din Salzburg, Austria, a susţinut o comunicare pe tema „Sciences and Theology”. „A fost o întâlnire foarte interesantă şi sunt foarte onorat că am fost invitat, am primit această invitaţie de la Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei al Clujului. Cred că în societatea noastră este foarte important să elucidăm raportul dintre ştiinţă, societate şi religie. Sunt foarte convins că secolul nostru devine în acelaşi timp mistic, dar şi tehnic”, a spus Felix Unger, una dintre cele mai importante personalităţi din domeniul bolilor cardiovasculare la nivel mondial. În 1986, Felix Unger a efectuat primul transplant de inimă artificială din Europa, cu un substitut cu durată de functionare limitată, până la găsirea unui donator pentru transplant cardiac. În anul 1990, a fost ales președintele Academiei Europene pentru Ştiinte și Arte (Academia Scientiarum et Artium Europaea), care este o societate de savanți și artiști cu 1700 de membri, din care 29 sunt laureați ai premiului Nobel.
Prof. dr. Mircea Gelu Buta, managerul Spitalului Judeţean din Bistriţa şi cadru didactic al Facultăţii de Teologie Ortodoxă clujene, organizatorul evenimentului, a precizat că la Seminarul Internţional au participat peste 500 de persoane de mai multe specialităţi, medici, teologi, psihologi, legiuitori din ţară şi străinătate, iar intrarea la conferinţe a fost liberă pentru public. Printre conferențiari s-au mai aflat Daniel Benjamin Hinshaw (SUA), Ioan Ștefan Florian (Cluj-Napoca), pr. prof. dr. Ioan Chirilă (Cluj-Napoca), Alex Ștefănescu (București), Gheorghe Borcean (București), Vasile Astărăstoae (Iași), Adrian Opre (Cluj-Napoca), Ovidiu Gavrilovici (Iași) etc.
De asemenea, în cadrul Seminarului au fost vernisate două expoziții de pictură: Petru Damir – „Grădinile Agapiei” şi expoziţia de icoane pe sticlă a studenților Secției de Artă Sacră a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca cu titlul „Identitate și național în arta și iconografia românească”.